Mă îndrumă zilnic să mă descopăr pe străzile-i lăturalnice,
pavate cu stropi de soare, găurite de pietre de ploaie,
unde locuiesc peşti ai asfaltului
cu solzi aurii care reflectă şters
semafoarele insomniace, mereu acolo să mă sfătuiască
când să iubesc – roşu,
când să renunţ – verde,
dar niciodată să-mi spună de câtă fericire voi avea parte,
căci galben refuză să-mi vorbească,
e intimidat de felinarele stricate
care pâlpâie obosit,
încercând să doarmă, dar să-şi facă şi datoria în acelaşi timp,
veghind asupra mea,
eu,
cea de pe o stradă îngustă, întunecată,
unde încerc să îmi găsesc rostul în
îmbrăţişarea unor îndrăgostiţi de o zi,
ale căror buze fac cunoştinţă pentru prima dată
sub singurul felinar care funcţionează,
crezând că lumina îi va orbi pe ceilalţi,
pentru că azi, doar azi,
vor să păstreze sărutul numai pentru ei,
urmând ca mâine să se
despartă.
No comments:
Post a Comment
Vorbește-mi.