Wednesday, December 8, 2010

Dimineaţa numărul şapte.

În dimineţile din mijlocul lui decembrie tot oraşul era înzăpezit. Zăpada a adus tăcerea. A ucis cuvintele dar a însufleţit gândurile.
" Abia aştept să vină Crăciunul. De data asta o să-l prind sigur pe Moşu' ", gândea un copilaş în timp ce mergea spre şcoală.
" Abia aştept să treacă ziua asta şi Crăciunul ăsta ", gândea, stând în staţia de pe partea opusă, o adolescentă de 18 ani.
Uşile se deschid, ea intră şi se îndreaptă către unul din cele şase locuri libere.
- Bună dimineaţa Iris, spuse Robert şoptit.
- Bună dimineaţa, zise ea scurt.
Asta era întreaga conversaţie pe care o aveau de două săptămâni încoace, de când au avut discuţia legată de sufletele pereche. Dar dacă ei erau tăcuţi, gândurile lor erau mai vii că niciodată.
Iris: "Mda... o nouă zi, aceeaşi tăcere."
Robert: "Zi Alex, zi ceva..."
Iris: "De ce am ajuns aici de la început? Nu e ca şi cum ne-am certat sau ceva..."
Robert: "Iris spune ceva... ţipă la mine, doar fă ceva, orice..."
Iris: "Nu mai înţeleg nimic."
Robert: "Nu mai înţeleg nimic... Oare m-a auzit când am spus că eu am ştiut? Oare de asta nu mai vorbeşte cu mine?"
Iris: "Începe iar să mă enerveze zăpada asta murdară."
Robert: "Oare ar trebui să deschid un subiect? Dar care..."
Iris: "Nici măcar nu încearcă să îmi spună ceva. Orice. La naiba, ce se întâmplă?"
Robert: "Nu ştiu ce se întâmplă."
Iris: "Poate data viitoare ar trebui să mă aşez lângă doamna cu geantă oribilă."
Robert: "Dacă până la următoare staţie nu îi spun nimic, sunt un mare prost."
Iris: "Dacă până la următoarea staţie nu spune nimic, mâine nu mă mai aşez lângă el."
Tăcere. Uşile se deschid, se închid. Se deschid iar, se închid iar.
Robert: "Sunt un mare prost."
Iris: "Doamnă în vârstă cu geantă oribilă, eu sunt Iris, încântată, de mâine vom fi colege de şase staţii."
Robert: "O să spun primul lucru care-mi vine în minte."
Iris: "Bine, fie ce-o fi..."
- La ce te gândeşti? întrebară ei în acelaşi timp.
Iris: "Ha! Grozav Iris, nu puteai să mai taci câteva secunde!"
- Tu primul!
- Tu prima!
- Robert, nu mă enerva, încheie ea dispută.
- Mă gândeam la Crăciun, minţi el.
Robert: "Aşa Alex, aşa, minte, laşule!"
- Tu?
- Şi eu tot la Crăciun, minţi ea.
Iris: "Bravo Iris, aşa, ascunde-te, sunt mândră de tine, vezi să nu!"
- Îţi place Crăciunul? întrebă el.
- Nu, răspunse ea scurt.
- De ce?
Ridică din umeri drept răspuns.
- Nu mi-a plăcut niciodată, adaugă ea.
- Pentru toate există un început, zise el zâmbind pentru prima dată în ultimile două săptămâni.
- Ei bine, pentru asta nu.
- N-ai de unde să ştii, spuse el cald.
- Mă rog, zise ea enervată.
Tăcere din nou.
Iris: "Trebuia să mă fi gândit, aşa e întotdeauna. E totul în regulă până când ajungem să ne apropiem iar după, fără motiv, devenim iar doi străini. De asta cel mai bine e să rămân încă de la început la stadiul ăsta: străini şi atât. Îmi vine să râd când mă gândesc că am putut fi aşa de naivă încât să cred că va fi diferit. E clar că nici măcar nu vrea să mai fie în compania mea şi oricum, nici eu nu cred că vreau să..."
- La cât termini orele astăzi? îi întrerupse el gândurile.
Robert: "Dacă nu o să vrea să ne vedem o să mă simt ca un idiot."
Iris: "Hai Iris, lasă încolo orgoliul, o să fi o idioată dacă îi spui că nu vrei sau nu poţi."
- Robert... eu... n-n-nu p-pot, zise ea bâlbâit.
Robert: "Idiotule!"
Iris: "Idioato!"
- La trei, se trezi ea spunând brusc.
Şi cele două cuvinte au adus la tăcere gândurile lor. Zâmbeau.
Uşile se deschid.
- O să te aştept la patru acolo, strigă el.
- Bine, răspunse ea.
Robert: "Îmi pare rău amice, dar nu eşti un idiot, cel puţin nu azi."
Iris: "Doamnă în vârstă cu geantă oribilă, cred că până la urmă mâine o să călătoreşti fără mine."

No comments:

Post a Comment

Vorbește-mi.