Friday, March 30, 2012

Cu puţin noroc vom fi udaţi de aceeaşi ploaie

Fântânile arteziene cer tva pentru fiecare dorinţă

*

Totul e pe dos
cum e cămaşa de noapte albă pe care o îmbrac în fiecare seară pe întuneric
şi-a doua zi se schimbă vremea
&
zilnic la meteo
chiar după ştirile din sport
Dumnezeu e certat pentru neglijenţa mea.
Audienţă maximă.

*

Merg pe vârful degetelor să nu fac zgomot
încerc să nu schimb nimic pe cealaltă faţă a pământului
nu vreau să fiu fluturele care naşte uragane.

*

Curăţenia de primăvară e doar un pretext să-ţi aminteşti
că sunt şi lucruri pe care nu vrei să le arunci.

*

E la modă să surzeşti de bună voie şi nesilit de nimeni
oamenii-şi pun de zor geamuri urechi de termopan
şi eu
pot doar să sper
că din când în când
vom asculta aceeaşi ploaie.

Thursday, March 29, 2012

Azi a fost prima zi în care am vazut pe cineva citind în tramvaiul 32. După o bătălie crâncenă cu miopia mea am reușit să zăresc titlul "Pași pe sticlă". După luni intregi... îmi vreau părul lung înapoi. Știu, știu, știu că o să crească. Dar eu vreau acum! Suntem bolnavi de acum. Și nu doar copiii sufera de boala asta. Toti. Nu mai avem răbdare. "Timpul nu mai avea răbdare"? Nu. Noi nu mai avem răbdare. Noi nu îi dăm timp timpului să-și faca treaba. Vrem totul ACUM. Verișoara mea Iri(s) are trei ani și e o mică-mare cocoțată! Astăzi a urmărit prin curte o pisică cu atâta perseverență încât atunci când pisica s-a urcat pe acoperiș, vara-mea țop țop țop după ea pe scară. Apoi a rămas blocată pe acoperiș și nu mai putea să se dea jos pentru că "îi era fică de înălțimi". Nu-i prima dată când se urcă pe te miri ce. Dar mi-a dat o senzație super faină ce a spus mătușă-mea după ce mi-a povestit toată întâmplarea "are un înger pazitor. Și îi cam dă de furcă". Astăzi mi-a spus tata la telefon că are o surpriză pentru mine. Mi-a tras pe cd caseta video cu mine de când eram mică. De-abia aștept s-ajung acasă să mă văd pe mine kinder. De-abia aștept vara. Acum două zile spuneam că mi-aș dori să fie o toamnă din aia cu multe zile ploioase. Azi de-abia aștept vara. Am uitat ce am visat aseară. Sau pe cine. Tot ce-mi amintesc e că era cineva pe care nu mai văzusem de mult timp. Acum trag canapeaua, dar nu mai dorm doar pe jumătate din ea. Dorm pe diagonală. Mi-e dor de acasă. De-abia aștept masterul ca să fac doar română. Vreau role. De când sunt aici am descoperit că-mi plac la nebunie rodiile și badmintonul. Am un gol în stomac. Nu știu de ce. De obicei când mi se întâmpla asta îi sun pe ai mei ca să mă asigur că sunt ok. După ce vorbesc cu ei de multe ori golul dispare. Azi însă, nu am credit. Sunt fixată pe melodia Belong de la Cary Brothers. Sunt zile în care caut în arhivă aceeași zi din anul trecut. Ca să mă mir pentru a 274925238f3h4843 oară de câte lucruri se schimbă. Și câte nu. În drum spre casă, la 2-3 minute de mers pe jos după ce mă dau jos din tramvai, e o curte în care se află doi câini. Unul dintre ei e ciobănesc și este suuuperb! Jur, îmi vine să-l iau acasă, e atât de pufos încât îmi vine să sar gardul ăla ca să-l strâng în brațe cât de tare pot. Astăzi stătea sprijinit de gard. Mi-am făcut curaj și l-am mângâiat după ce mi-a spus o femeie că nu mușcă. Am scos din geantă un corn cu ciocolată și i l-am aruncat peste gard. L-a mirosit și când a dat să-l mănânce, a venit celălalt câine și l-a mâncat. Ce m-a surprins însă, a fost că ciobănescul n-a reacționat în niciun fel. Nu l-a mârâit sau altceva de genul ăsta. Am promis că maine îi fac un sendviș de-acasă. Și i-l duc! În ultima vreme ascult mai mult cover-uri la pian decât cuvinte propriu-zise. E un nene la Unirii care vinde mereu pui mici de câine. Nu știu de ce, dar mă enervează. Probabil din cauză că ține cățelușii într-o poziție foarte incomodă. Am "priză" la copii mici și nu mă supăr deloc. Încă ceva. De câteva zile încoace Iri(s) îl spune corect pe N. Din Aca am ajuns să fiu și pentru ea Anca. Acum câteva minute a coborât jos și mi-a spus un secret pe care însă nu o să-l scriu aici. Sâc sâc!

Până una alta, s-a astupat și golul din stomac. E bine. Azi nu moare niciun om pe care îl iubesc.

Dac-am rămas doar o amintire, povestește-mă frumos. Amintește-mă frumos. 
Lasă-mă să cred că există și oameni de nu-mă-uita. 

Sunt cuvinte care rămân. Nu găsesc ieșirea și se rătăcesc. 
Rămân acolo, înfundate în ureche. Pe repeat. 

Wednesday, March 21, 2012

Sunt zile în care doar căsuţele vocale ne mai ascultă. 

Tuesday, March 20, 2012

Două luni din păcate pământene

În ultima vreme îmi petrec zilele fiindu-mi dor. De ce sau de cine anume nu ştiu exact, cel mai probabil de tot ceea ce a fost şi am fost anul trecut. Când acum-ul ăsta era un cândva departe-departe-şi-foarte-aşteptat. Din când în când mă duc acasă şi, prin mormanul de hârtii scrise, dau de aşa zisele "descrieri" sau mai bine zis "speranţe" privind ceea ce avea să urmeze. Azi. Și-mi amintesc cum visam la zilele astea. Și-mi vine să mă bat pentru felul în care de cele mai multe ori le irosesc. Pentru felul în care mă pierd prin tramvaie şi supermarketuri în care caut rodii şi nu găsesc aproape niciodată. 

Nu există un schimbător al vitezei-cu-care-se-petrec-schimbările-în-viaţa-noastră. Nu poţi controla. Și mai important: nu poţi sta pe loc. Altfel le, dar mai ales îţi rămâi în urmă.
Sunt atâtea locuri şi atâţia oameni de care mi-e cumplit de dor şi nu pot să le spun.
Și colac peste pupăză îmi lipseşte şi părul meu lung. Și nici lui nu-i pot spune că de! L-am tăiat de bună voie şi nesilită de nimeni.

Până una alta, mai turnăm un pahar de aşteptare. Stăm liniştiţi. 
Barul ăsta nu se închide niciodată.

Sunday, March 18, 2012

Cu paharul la pieptul tău

Ascult la volum maxim
războiul mut de dincolo de piele.

Nicio scară nu-i îndeajuns de lungă
nicio pereche de aripi suficient de perfomantă
nu pot să mă teleportez
nu pot nici măcar să sar
peste zidul ăsta de epidermă -
colivia
în care locuiesc de când m-am născut.

Nu poţi să mă absorbi
nu poţi să mă înghiţi
nu poţi să mă bei os cu os
n-am cum să fiu cu tine
în tine
să-ţi fac senin sub piele
să iau de mână toţi norii
să-i rătăcesc departe
ca pe nişte pisici
care ştiu drumul înapoi.

Thursday, March 15, 2012

Zile de unică folosinţă

Te-aş pândi când dormi
şi mi-aş dona mie
toate aluniţele tale -
aşa n-ai face niciodată cancer.

Aş interzice tutunul,
alcoolul,
furtunile solare
şi toate dezastrele umane
care-ar putea să-ţi atingă un singur fir de păr,
care ar putea să-ţi distrugă celulele pe care le aerisesc zilnic.

Aş săpa kilometri de şanţ
doar să-ţi aduc puţină mare.

Ți-aş amortiza căderile
cu mine.

Ți-aş visa coşmarurile
fără să ţi le povestesc a doua zi
ţi-aş trăi fiecare traumă din copilărie
fiecare zi în care te-ai dus acasă şi-ai vrut să plângi
dar n-ai putut
aş plânge pentru tine
ţi-aş așeza lacrimile mele în ochi
doar să te văd feri...

Iar la urmă
m-aş da dispărută
şi-aşa
nu te-ar mai putea distruge nimic.

Wednesday, March 14, 2012

What i do for a living: daydream

Celui care a ştiut să rămână copil nu-i pasă dacă leagănul scârţâie sau nu. În unele zile ocolesc fiecare parc. În unele zile nu.

Monday, March 12, 2012

Mă scot din minți oamenii care-au uitat atunci când eu încă-mi amintesc fiecare detaliu.

Sunday, March 11, 2012

Inimi pe cinste

vară sau toamnă. Într-un minimarket, pe când aşteptam la coadă, i-am mărturisit că mi-ar plăcea să lucrez pentru o zi la casa de marcat. Doar să văd şi să-mi imaginez poveşti. 
În faţa noastră era un cuplu. N-au cumpărat prea multe... doar două tubuleţe de super glue şi... nici nu mai ştiu. Atunci m-am întrebat oare ce-au oamenii ăştia de lipit, de nu se rezolvă doar cu un singur tub? Sau mai bine zis cât de afectat era sufletul obiectul în cauză. Și de ce. 

Și tot atunci mi-am dat seama că nu suntem croiţi perfect. Că mai devreme sau mai târziu firele se duc. De la unghiile noastre sau de la unghiile lor, nici nu mai contează, se duc. Suntem peticiţi din cap până-n picioare şi nu ne rămâne altceva de făcut decât să trăim cu ace în buzunare - doar aşa, pentru orice eventualitate. Urmând, dacă trăim pe fugă, să ne accidentăm cu prima ocazie.

Cu mâinile îngheţate îndrăznesc să cer puţină vară

Dormim cu telefoanele sub pernă.
Sunt cuvinte pentru care se sună o singură dată.

Wednesday, March 7, 2012

Despre începuturi şi alţi demoni

Apasă.
Aşteaptă.
Vorbeşte.
Folosirea abuzivă se pedepseşte.

În metrou
cu o dicţie perfectă
fiecare îşi recită în gând ceea ce
zilnic
ascunde sub piele -
cea mai simplă poezie pentru oameni mari.

Suntem traficanţi de suflet viu
şi n-avem nicio remuşcare.

În drum spre casă mă latră toţi câinii -
se spune că frica, odată intrată în oase,
e doar un cod de bare
după care eşti recunoscut,
     eşti Om.

Folosirea abuzivă a tăcerii nu s-a pedepsit niciodată.