Sunday, October 20, 2019

Catharsis

I frown every time 
something beautiful happens
and I can't bring myself to call
and tell you all about it.

I long to hear your laughter
tangled into mine.

You once said that there were
seven women inside of me -
just know
there isn't a single one
that doesn't terribly miss you.

Friday, October 18, 2019

Today was the day I missed you the most. /

Saturday, August 17, 2019


You know why, you know why,
You know why, you just don't want to say it.

Thursday, June 20, 2019

Silver linings

Săptămânile trec și mie mi se pare că trăiesc pe fast-forward. Am înghesuit în 2-3 luni, câte nu am trăit în ultimii ani. Nu fac neapărat ceva deosebit, zilele seamănă și acum unele cu altele. Ascult muzică, merg pe jos, sunt mai mereu în întârziere, muncesc mult, dorm cam puțin, mă bucur de pisici, alerg, ies cu rolele, râd mult și mai plâng din când în când.

Dar simt că am o direcție. Simt că nu mai trăiesc la întâmplare. Sunt trează. Iau decizii în mod conștient. Simt că încep să dețin controlul. Nu îmi mai dau voie să mă împing de la spate în nicio prăpastie. 

Zâmbesc când mă gândesc la cum poate fi viața mea peste 6 luni, dacă continui să fac ceea ce am făcut în ultimele luni. Și visez mult. Visez la ce va să fie, și mai puțin la ce ar fi putut să fie. 

Încă învăț: Forgiveness means giving up all hope of a better past. 

Monday, June 3, 2019

Uneori ne ducem naibii. Important e să nu uităm să ne întoarcem.

Mâine împlinesc 27 de ani. 

În ultimii 2-3 ani m-am simțit de parcă am fost mai degrabă un spectator al vieții mele. Am lăsat ca lucrurile să mi se întâmple, în loc să le fac să se întâmple. În puținele dăți în care am avut curajul de a alege... culmea, am ales tocmai drumul care m-a dus și mai departe de viața pe care de fapt mi-o doream. Nu am putut să îmi asum deciziile până la capăt, așa că am trăit mereu la graniță - cu un picior afară și unul înăuntru, niciodată întreagă, asumată. Nu am vrut să conștientizez că și în momentul în care refuzi să alegi... sfârșești de fapt prin a alege ceva. Sau ceva-ul ăla te alege pe tine. Am sărit din non-alegere în non-alegere și am ajuns aici - la kilometri distanță de cum îmi doream ca eu și viața mea să fim.

Dar, de ceva timp încoace, încep să mă recapăt. Acum vreo două luni a început să iasă la suprafață tot ce mi-am îngropat în timpul ăsta adânc în suflet. M-a durut ca naiba și încă mă doare. E ironic, într-un fel. E ca și cum mi-am amânat durerile; în loc să le iau ca atare, să mi le asum, să le consum la momentul respectiv, le-am ascuns sub preș. Dar câte să și poată ascunde un preș? Mai devreme sau mai târziu, totul iese la iveală. Iar acum, doi-trei ani mai târziu, m-a durut totul cu dobândă.

Cel mai tare mă dor șansele pe care am ratat să le prind de mână atunci când au trecut pe lângă mine, trenuri în care mi-a fost teamă să urc. Nu am de unde să știu dacă traiectoriile noastre se vor mai întâlni vreodată sau dacă vor mai opri cândva pe peronul meu. Știu că încerc, pe cât posibil, să îmi trăiesc viața fără să fiu într-o continuă așteptare. Nu cred în destin, pentru că asta ar însemna că nu am pic de control cu privire la ceea ce (mi) se întâmplă. Vreau să cred că ne facem viața cu mâna noastră, deși sunt conștientă că la momentul de față, anumite lucruri nu mai depind de mine, chiar dacă în trecut obișnuiau să o facă.

Așa că acum ies mai mult afară, mănânc mai sănătos. Ascult muzică care îmi face bine, și îmi ascult mai mult sufletul. Încerc să scriu mai des. Încerc să nu mă mai deconectez de la mine însămi. Sunt încă departe de mine - persoana care mi-aș dori să fiu, dar sunt mult mai aproape decât eram acum două luni. Iar asta mă motivează să iau, în continuare, decizii mai sănătoase pentru mine, să mă cunosc mai bine, să reușesc, în cele din urmă, să mă înțeleg, să mă iert și să accept.

Am tot ascultat piesa de mai jos pe repeat; ambele perspective m-au făcut să mă gândesc la mine.


Saturday, May 18, 2019

Nu totul trebuie să aibă un nume

În ultimul timp m-am simțit de parcă aş fi fost beată într-una. Nu cu vodcă, nu cu tequilla sau cidru. Cu tine. E deja un ritual; nu trece zi fără să-mi torn un pahar de melancolie şi să-l dau cu totul pe gât. Şi apoi încă unul. Şi încă unul. Sunt mahmură constant şi nu mă doare. S-ar putea să mă doară atunci când mă trezesc - dar până atunci mai e. Până una alta, mă bucur de beția asta, de inspirație, de sentimentul de a nu putea trage suficient aer. Respir mai mult. Îmi curăț plămânii. Fac curățenie de vară prin mine - atât prin suflet cât şi prin minte. Reuşesc să trag linii şi concluzii. Reuşesc să mă înțeleg. Încep să mă iert.

Îmi dau seama că am crescut pentru că fricile mele s-au transformat în dorințe. Mă bucură ce (mi) se întâmplă, deşi e(şti) al naibii de periculos. E o lecție de modestie dar şi de demnitate să accept că nu pot controla tot ce se întâmplă. Sincronizarea a fost un lux pe care nu ni l-am putut permite - aşa cum spunea cineva acum ceva timp.

Habar nu am ce va fi. Rectific - habar nu am dacă va fi ceva, orice. Ştiu, în schimb, că au început să mi se descurce toate în suflet. Efectul domino. Orice va fi sau nu va fi, e multă lumină şi inspirație. 

Acum, când mă uit în oglindă, îmi dau seama că încep să semăn din ce în ce mai mult cu mine. Mi-am lipsit. Mi-ai lipsit.

Wednesday, May 15, 2019

Friday, May 10, 2019

Haiku #5

Sitting at the edge 
of my self; wondering if 
I should take the leap.

Invitation

My wounds are craving 
for the salt on your lips -
and oh, how beautiful it is
to ache just enough to live
without ever breaking.

Friday, April 26, 2019

Nebunie de aprilie

Dacă e trenul tău cu adevărat, poți să-l prinzi și mai târziu, chiar dacă ai ratat prima stație.

The boy who heard wolf

I've shared my bed with many ghosts 
and yet, it's you and every 
should-have-been-but-never-has
that haunt me the most,
you were the truth -
both the question & the answer
and I was too afraid to ask,
fear is now the currency of my existence
and you're my most expensive hope.

Still, nothing hurts more
than knowing that while
I'm crying out my despair,
the only word that 
you can hear is
wolf.

Tuesday, April 23, 2019

Haiku #4

You took away all
of my sorrows; gifts that I
should have never sent. 

Saturday, April 13, 2019

"One of the most healing things you can do is recognize where in your life you are your own poison."

Încerc de jumătate de oră să scriu. Pur și simplu nu pot să exprim ceea ce simt. Nu știu dacă e bine sau rău. În ultima vreme mă simt de parcă nu mai știu nimic - nici măcar despre mine. Cred că mă dor multe lucruri, dar m-am obișnuit atât de mult să simt în felul ăsta, încât nici nu mai percep durerea ca a fi durere. E pur și simplu parte din mine, din zilele pe care le trăiesc.

Mă doare să știu că totul este rezultatul acțiunilor mele. Și pentru asta simt că nici măcar nu am dreptul să fiu tristă. Cum am dreptul să mă simt? Oricum nu îmi mai dau voie să simt nimic - mă pedepsesc pentru orice. Trăiesc ce trăiesc și mi se pare că sunt bine. Însă sunt doar oarbă. Superficială. Normal că sunt bine dacă refuz să conștientizez tot ce mă doare. Normal că sunt bine dacă umblu legată la ochi prin sufletul meu. Întunericul nu doare. Doare în schimb să îți lași durerile la uscat pe o sârmă. Să le vezi în lumina soarelui. Ca să te vindeci, trebuie să dori. Iar eu trăiesc atât de mult la suprafața sufletului meu, încât nu mai am cum să dor. Așa că atunci când întâmplarea face să privesc puțin în mine - e dezastru. Deci închid repede fereastra pentru că e mult mai ușor să crezi că nu te doare nimic.

Cu siguranță am fost lașă, poate am fost și egoistă. Dar nu am fost niciodată rău intenționată. Iar tu ai fost și ești geamandura mea. Problema e că am ajuns atât de departe în larg, încât nu mai ai cum să mă vezi. Crede-mă, încă sunt acolo. Am fost mereu acolo - lăsând la o parte orice tăcere. Doar pentru că ceva nu se arată în fața ochilor tăi, nu înseamnă că nu există.

Nu știu ce doare mai mult - cât de definitiv pare ceea ce simți sau faptul că sunt singura responsabilă pentru situația în care s-a ajuns. Poate amândouă la fel de mult.

Liniuța asta nu va dispărea complet vreodată. /

Saturday, October 13, 2018

Vreau un somn fără vise

Aș vrea să nu mai fiu nostalgică după tine. Mă doare. Deși nu e durerea aia care nu te lasă să mănânci sau să dormi. Nu e o durere care să altereze felul în care îmi trăiesc zilele. Nu. E o durere mută, de care puțini oameni știu și pe care uneori uit că o port în mine. Iar asta mi se pare, într-un fel, mai rău. Pentru că rănile pe care ni le purtăm peste haine vor fi mai ușor de vindecat decât cele pe care le ascundem sub straturi de carne și suflet. Durerea pe care o simt e molcomă. Familiară. Blândă. 

Sunt nostalgică după ceva care nici măcar nu s-a întâmplat. Îmi este mai greu să accept acum, decât îmi era acum un an, pentru că de data asta lucrurile chiar par definitive. S-a tras linie. S-a pus punct. S-a tăcut. Din ambele părți. 

Știu că nu vei citi vreodată textul ăsta, dar nu contează. E la fel ca toate lucrurile pe care le-am simțit în ultimele luni. Au fost doar pentru mine. Oricum ar fi, îți mulțumesc. Trecuse ceva timp de când mă simțisem inspirată, vie. Datorită ție, mi-am dat seama că încă există poezie în mine.

Monday, August 20, 2018

Nothing ever truly ends

I close my eyes
to feel the cold air
touching my lungs
again -
I was warm,
the light was 
so tangled in my hair
that my fingers 
turned to gold.

Everything about it was
a forever could have been.

Back then,
there was a storm
raging
in my heart
and no one heard
the scream,
the thunder.
At night
the walls of my room
were filled with
lightings coming out
of my chest,
but the noise never 
woke anyone up
besides myself.

Everything ended
how all things end:
it didn't.
Think about it,
nothing ever truly ends,
isn't it so?
Yes,
with time
the storm 
turned to drizzle,
the thunders
turned to whispers,
the lightning
turned to dark,

but the core of it all
lives on
in me.
I just had to let go
of the storm
so I could live.

Sometimes,
at nights,
I think of you. 
I close my eyes
and I'm on that bridge again,
the city lights
reflecting 
in the water,
the cold air
smashing 
my lungs.
I'm smiling 
because
I can still hear the thunder.

Nothing ever truly ends
because nostalgia
will carry on
forever
and oh,
how lucky we are
to have lived things
worth feeling nostalgic over.


One of the most nostalgic songs I've ever heard. It fits.

We don't have to live forever

My arms
shattered
as I slowly
placed them around him.

He whispered
"can I call myself
broken 
if I've never felt
whole?"
I nodded,
yet broken was too much
of a whole
to describe
him.

I leaned over, 
my arms grew back on -
they had to.
There was a lot
left to heal.

Wednesday, August 15, 2018

Cravings

Her soul
was dripping 
from his mouth -

there are many kinds
of hungers
and this may just be
the most dangerous one.

Friday, August 10, 2018

We will never be of the same age again

I always felt like
I was going to die 
young;
yet, as years go by,
I'm slowly losing this bet
I've made against myself. 

So here I am 
living - 
still doing things for the first time
like eating sushi,
meeting people,
new places
&
every time
I live something for the first time
I think of you
and how your list
of first things
is never going to grow out
to be more than it was
last november.

The first bite of cake I had
after you died 
was the worst.
Enjoying
the small things
while going on living
felt unfair
to you,
but month after month
I learned to let go
of the guilt.

I've folded the memory of you
and hid it in my heart -
I often take it out
and leave it in the sun
to make sure the dust
won't settle on it.
You're still here,
even though you're not.

You told me
you liked my poems,
I'm sorry this had to be
the one written about you.

Written today while waiting in a hallway. It took me months to finally be able to write these feelings down. I'm sorry. 

Monday, August 6, 2018

Closure

Your teeth cracked
against my bones -
there's something
evil 
in being so greedy
to feel whole again,
I whispered
to myself.

I didn't even blink
or shudder.
You see,
I was a mountain
of all the never-ending stories
that I got to live
with people who felt more like
ghosts
than anything else. 
A mountain of unfinished... everything -
business, 
words,
plans. 

You should have known better:
mountains never quiver &
it's the anything unfinished
that ruins us
in the end.



Write a song, make a note
For the lump that sits inside your throat.