Wednesday, February 26, 2020

Black magic

You've dipped your tongue deep into my sorrows and said - 
"this would go well with fries, 
KFC should make a sauce out of your sadness,
I'm sure they'd hit the jackpot",
and I think it's funny that
you're always thinking about hitting the jackpot,
as if it wasn't enough for you
to win just by being born,
haven't you heard that lightning
doesn't strike twice?

It's surreal to watch you
turn this mountain that 
has been resting on my shoulders
into pebbles, 
just by touching it with your fingers -
I believe this is the kind of magic 
that caused the burning of the witches
and your desire to devour all of my grief
should be the definition of greed
in every dictionary.

It should be forbidden to try saving someone
who is not ready to save himself.
You cannot sentence someone to live
the life that they deserve,
believe me, I tried.


Easy they come, easy they go
I jump from the train, I ride off alone
I never grew up, it's getting so old
Help me hold onto you.

Saturday, February 15, 2020

The perks of being numb

My heart is aching
and I don't know any lullaby,
that could hush the pain
away.

So I scream.

Thursday, January 30, 2020

Slaying ourselves for a living

His black eye 
was howling at me
a story of
smoke,
inner dragons
and rage -
the worst kind of hell
that any God
would ever make.

I asked him,
"Who did this to you?" -
he didn't say a word,
but simply stared 
in the mirror
with a smirk
on his face.

Wednesday, January 29, 2020

Multe luminițe și un singur tunel


Annie says "You see, this is why I'd rather be alone."

Sunt pe drumul cel bun. Pentru că e drumul care duce la mine. E imposibil să mă rătăcesc, chiar dacă mă mai opresc, din când în când, la un popas cu toate comportamentele și gândurile de care vreau să scap. E greu să renunți la cine ai învățat să fii. Dar uneori e al naibii de necesar și sănătos. Trăiască terapia - ca să putem trăi și noi!

Tuesday, January 21, 2020


A watched pot never boils. Why do I keep forgetting this?

Tuesday, January 7, 2020

On silence and other demons

There was poetry in every
verse of my silence -
I simply
couldn't let it out 
of my chest,
so please
don't be bitter
that I'm now able
to lay my soul
on paper,
we both know that
if it weren't for you
I wouldn't have
anything to lay down
to begin with.

I guess that what I'm trying to say is
thank you for being there
even long after
I've withdrawn from myself -
I know it must not have been easy
to look after a shell.

Sunday, January 5, 2020

Cel mai bun an din viața mea


© Vladimir Kush

Am poftă de viață. Am poftă de artă, muzică, filme, teatru, muzee, scris. Am poftă să învăț să pictez. Am poftă de munte, de concerte, de festivaluri, de mare. Am poftă de primăvară, de vară, de role, de baschet, de vânt, de trenuri. Trăiesc din nou după mult timp. Și nu oricum, trăiesc așa cum îmi tot doream în timpul ăsta. Simt că am stat pe loc o perioadă mult prea lungă de timp, iar picioarele îmi sunt recunoscătoare că le las să alerge din nou. Îmi joacă sufletul în ochi și sângele în vene. Am început să mă inspir de una singură, dar mă inspiră și cel care îmi dă târcoale.

Îmi place din nou cine sunt și îmi zâmbesc când mă privesc în oglindă. Sunt de aceeași parte a baricadei, am dat la pace cu mine însămi și am urcat armele în pod.

Anul care a trecut a fost unul dintre cei mai grei ani din viața mea, dar totodată anul în care am cules cele mai multe roade. Am început să merg la terapie în iunie - fix de ziua mea de naștere, pe patru. Fără îndoială a fost și este cea mai bună investiție pe care am făcut-o vreodată în mine, și totodată obiceiul la care știu că nu voi renunța pe deplin niciodată. Efectul bulgărelui de zăpadă - am slăbit 15 kilograme, am început să ies mai mult afară, să socializez, să mă distrez, am început să mă înțeleg, să îmi cunosc pattern-urile, să le identific ca mai apoi să știu cum să le ocolesc. Mi-am dat voie să mă iert și să mă vindec. Au început să-mi placă ochii mei. Mi-am schimbat viața la 180 de grade. Sunt fundamental recunoscătoare, atât mie, cât și Andreei (terapeutul meu) - care m-a ghidat ținând lumânarea în tot timpul ăsta în care am bâjbâit prin beznă, deși știa foarte bine unde era ușa de scăpare. Și întrerupătorul. Totul a fost doar o chestiune de timp. Totul este doar o chestiune de timp. Și o chestiune de noi înșine. 

Recunoscătoare îi sunt și lui Danielei, care a trecut prin tot procesul ăsta cu mine și nu a grăbit niciodată pasul, chit că poate se plictisise să vadă același peisaj de luni de zile. A știut când să-mi vorbească și a știut când să-mi tacă, iar ăsta este, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai dificile lucruri de stăpânit. A fost acolo la fiecare oftat, fiecare atac de anxietate, fiecare îndoială sau sentiment de deznădejde. Dar și la fiecare moment de bucurie, fiecare râs și licărire de speranță. 

Mai am mult de lucru cu mine. Dar e bine, îmi simt mintea liberă, iar urmele de la lanțuri nu dor și au început deja să se ducă. Îmi vine să urlu de bucurie când mă gândesc la cât de clare și frumoase îmi vor fi gândurile un an de acum înainte, dacă continui să fac ce am făcut până acum.

Vreau să nu uit vreodată că există apropiere după distanță, zâmbet după lacrimi, sănătate după boală, încredere după trădare și senin după furtună. Există iertare și blândețe după cruzime față de noi înșine. 

Viața ni se va întâmpla oricum, indiferent dacă o trăim cu capul vârât în nisip sau privind prezentul drept în ochi. Așa că am învățat să mă ascund mai puțin de mine însămi. Las luminile aprinse în mine mai des. Nu mă mai tem de ce mi se ascunde sub piele. Și când pun seara capul pe pernă, încerc să nu uit să-mi zâmbesc și să continui să-mi fiu recunoscătoare pentru tot ce am reușit să fac față de mine însămi. Pentru că nu a fost puțin lucru.

Friday, January 3, 2020

Finders keepers

I've lost my mind in his dimples
and all of my perspective
while I was staring at the dark spot
that sits on his right temple -
a mark that marks
a slice of the darkness
he used to devour
every morning
for breakfast.

He lost all of my fears when
I made the mistake
of misplacing them 
in his hands
just for a moment,
while I was laying my soul
inside of his collarbone -
but I'm not going to hold that
against him or myself.

You see,
I'm now scattered
all across his moles - 
there's a galaxy made of 
everything I ever was
swarming across his skin, 
and I know he has a black hole
hidden right under his sleeve.

I'm okay with never getting out.



Să nu te mulțumești niciodată cu zahărul de pe masă atunci când se ascunde miere în dulap. Oricât de greu s-ar deschide borcanul. Sunt fericită și inspirată - nu credeam că stările astea pot coexista.

Monday, December 30, 2019

Hometowns & inner demons


I've danced my way through the city while listening to songs that used to tear my heart out. I've come full circle. I've never been more grateful to myself.

Saturday, December 21, 2019

Serendipity vs Vicissitude

I've been so busy
chewing on the distance
that all this air 
between us
has set my teeth on edge.

And you...
You're taken out of
some postmodern fairy tale
and I have yet to figure out
if you're the good guy
or the bad guy.
Perhaps both -
for sure.

If Chuck Palahniuk would ever
write a fairy tale
you'd be the hero,
the antagonist
and the dragon
and
I'd be the reader that falls
for all of your characters.

If there is one thing 
that I'd want you to know
is that
you got me (inspired)
and that's a hell of a lot
to have.



Ain't this just like the present?
To be showing up like this.

Tuesday, December 17, 2019

War song

Distance has always been 
my shield, 
but lately it feels 
like I've been heading 
towards this war 
between ourselves 
completely naked. 

There will be no survivors. 
There will be no victims. 
Everything will simply be.

Sunday, December 15, 2019

Haiku #6

Last Summer I used
to cover my sadness in
glitter - nevermore.

Sunday, December 8, 2019


I've found my way back to myself.

Tuesday, December 3, 2019

(Self) Discoveries

I no longer live
at the surface of myself.
I've reached the bottom
of the Mariana Trench -
nothing more terrifying
or beautiful
will ever happen to me
again.



A rainy day in a song.

Wednesday, November 27, 2019

And I am finding out, there's just no other way, that I'm still dancing at the end of the day

Anul ăsta a fost anul meu. 

Am atins lumina de la capătul tunelului și mi-am mânjit mâinile de soare. Nu mai am cum să rătăcesc orbecăind. Nu mai am cum să mă abandonez vreodată. Mă pot baza pe mine. O să ies afară din orice prăpastie, din orice labirint sau hău în care se va întâmpla să mă mai pierd. De fiecare dată. Sunt și voi fi mereu aici pentru mine.

There’s no such thing as ruining your life. Life’s a pretty resilient thing, it turns out.



Oh, if you keep reaching out
Then I'll keep coming back
And if you're gone for good
Then I'm okay with that.

Sunday, October 20, 2019

Catharsis

I frown every time 
something beautiful happens
and I can't bring myself to call
and tell you all about it.

I long to hear your laughter
tangled into mine.

You once said that there were
seven women inside of me -
just know
there isn't a single one
that doesn't terribly miss you.

Friday, October 18, 2019

Today was the day I missed you the most. /

Saturday, August 17, 2019


You know why, you know why,
You know why, you just don't want to say it.

Thursday, June 20, 2019

Silver linings

Săptămânile trec și mie mi se pare că trăiesc pe fast-forward. Am înghesuit în 2-3 luni, câte nu am trăit în ultimii ani. Nu fac neapărat ceva deosebit, zilele seamănă și acum unele cu altele. Ascult muzică, merg pe jos, sunt mai mereu în întârziere, muncesc mult, dorm cam puțin, mă bucur de pisici, alerg, ies cu rolele, râd mult și mai plâng din când în când.

Dar simt că am o direcție. Simt că nu mai trăiesc la întâmplare. Sunt trează. Iau decizii în mod conștient. Simt că încep să dețin controlul. Nu îmi mai dau voie să mă împing de la spate în nicio prăpastie. 

Zâmbesc când mă gândesc la cum poate fi viața mea peste 6 luni, dacă continui să fac ceea ce am făcut în ultimele luni. Și visez mult. Visez la ce va să fie, și mai puțin la ce ar fi putut să fie. 

Încă învăț: Forgiveness means giving up all hope of a better past. 

Monday, June 3, 2019

Uneori ne ducem naibii. Important e să nu uităm să ne întoarcem.

Mâine împlinesc 27 de ani. 

În ultimii 2-3 ani m-am simțit de parcă am fost mai degrabă un spectator al vieții mele. Am lăsat ca lucrurile să mi se întâmple, în loc să le fac să se întâmple. În puținele dăți în care am avut curajul de a alege... culmea, am ales tocmai drumul care m-a dus și mai departe de viața pe care de fapt mi-o doream. Nu am putut să îmi asum deciziile până la capăt, așa că am trăit mereu la graniță - cu un picior afară și unul înăuntru, niciodată întreagă, asumată. Nu am vrut să conștientizez că și în momentul în care refuzi să alegi... sfârșești de fapt prin a alege ceva. Sau ceva-ul ăla te alege pe tine. Am sărit din non-alegere în non-alegere și am ajuns aici - la kilometri distanță de cum îmi doream ca eu și viața mea să fim.

Dar, de ceva timp încoace, încep să mă recapăt. Acum vreo două luni a început să iasă la suprafață tot ce mi-am îngropat în timpul ăsta adânc în suflet. M-a durut ca naiba și încă mă doare. E ironic, într-un fel. E ca și cum mi-am amânat durerile; în loc să le iau ca atare, să mi le asum, să le consum la momentul respectiv, le-am ascuns sub preș. Dar câte să și poată ascunde un preș? Mai devreme sau mai târziu, totul iese la iveală. Iar acum, doi-trei ani mai târziu, m-a durut totul cu dobândă.

Cel mai tare mă dor șansele pe care am ratat să le prind de mână atunci când au trecut pe lângă mine, trenuri în care mi-a fost teamă să urc. Nu am de unde să știu dacă traiectoriile noastre se vor mai întâlni vreodată sau dacă vor mai opri cândva pe peronul meu. Știu că încerc, pe cât posibil, să îmi trăiesc viața fără să fiu într-o continuă așteptare. Nu cred în destin, pentru că asta ar însemna că nu am pic de control cu privire la ceea ce (mi) se întâmplă. Vreau să cred că ne facem viața cu mâna noastră, deși sunt conștientă că la momentul de față, anumite lucruri nu mai depind de mine, chiar dacă în trecut obișnuiau să o facă.

Așa că acum ies mai mult afară, mănânc mai sănătos. Ascult muzică care îmi face bine, și îmi ascult mai mult sufletul. Încerc să scriu mai des. Încerc să nu mă mai deconectez de la mine însămi. Sunt încă departe de mine - persoana care mi-aș dori să fiu, dar sunt mult mai aproape decât eram acum două luni. Iar asta mă motivează să iau, în continuare, decizii mai sănătoase pentru mine, să mă cunosc mai bine, să reușesc, în cele din urmă, să mă înțeleg, să mă iert și să accept.

Am tot ascultat piesa de mai jos pe repeat; ambele perspective m-au făcut să mă gândesc la mine.