Thursday, August 11, 2016

To all the men who didn't see me for what I was

Tornadoes never make good shelters - 
but he doesn't know that.

So he tries to find
refuge inside of me,

he tries to build a home
out of my bitten bones
with a porch swing
made of whatever
left-over love 
someone forgot to take back.

He wants me to be a safe place
to hide away 
from a troublesome summer,
but I am not made of light, 
and I am not made of beginnings -
everything about me
is a never-ending ending.

Tornadoes never make good shelters -
and he will soon know that. 

The skin never forgets

I'm wearing your fingerprints
and I know
I'll never be naked again.

Sunday, July 17, 2016

Bruised

Play la piesă ca textul să aibă sens. De mult nu am mai dat peste o melodie care să-mi fie oglindă. Și culmea e că știu piesa asta de mult timp, dar abia astăzi am ascultat-o așa cum ar fi trebuit. Și culmea este că fix astăzi piesa asta mă explică și îmi este sens.

În mine se trag focuri încrucișate, iar tu ești în centru. Greșesc. Nu numai că ești în centru, dar îmi ești centru. Echilibru. Ești civilul și ești dinții de lapte. Unde să te mai ascund ca ceilalți să nu te vadă? Ești peste tot și ești călcâiul lui Ahile. Ești umărul lui Ahile. Glezna. Omoplații. Brațele. Coatele. Șoldurile. Cum fac să mă apăr când totul a fost (este?) al tău? 

Te iau de mână și te așez între literele unui poem. Acum nu vei putea muri cu adevărat niciodată.


How do I get to live
when you're my Achilles heel,
my Achilles ankle,
knees,
hips,
ribs
and shoulders.
You tell me,
how could anyone ever survive
to such an absolute takeaway
of themselves?



Must you keep my baby teeth 
In the bedside table with my jewelry 
You still sleep in the bed with me 
My jewelry, and my baby teeth.

Monday, May 9, 2016

Rara Avis

În mine se zbate o pasăre măiastră
zilnic, cu pieptul la fereastră,
mă rog să-i vină curaj să zboare
mă rog să fie pasăre călătoare,
mă rog să nu rămână
țin post
nu mănânc, nu beau o săptămână
aș da orice să nu fiu adăpost
altora -
pielea mea nu mă mai poate adăposti
nici măcar pe mine.

Sunday, May 8, 2016

After-kiss

I caught his breath
in another woman's voice,
it smelled like cigarettes
whiskey 
and sins - 
I feasted on it
with a hunger for chaos
and a thirst for self-destruction.

Wednesday, April 27, 2016

DISjointED


Cauți degeaba. 
Cuvintele pentru tine nu îmi sunt scrise aici.
Sunt puse la păstrare.
Două vrăbiuțe pe corzile vocale.
Armele la intrare.
Aici se umblă doar cu mâinile goale.

Wednesday, April 13, 2016

Leac de dor

Bunica mea avea un leac de dor. În copilărie îmi petreceam întreaga vacanță de vară la țară. Îmi trăiam zilele jucându-mă, iar serile fiindu-mi dor de părinții mei. Și încă ce mai dor! Plângeam, mă foiam și nu mă potoleam până când nu vorbeam cu ei la telefon. Disperată să mă împace, bunica a venit cu o idee. A început să pună la sfârșitul fiecărei zile, câte un băț gros și amenințător la poartă. Ca să sperie dorul și să facă cale întoarsă, spunea ea. Și metoda ei dădea adesea roade pentru că întorcându-mă acasă seara de la joacă, dădeam nas în nas cu bățul salvator și atunci zâmbeam ștrengărește, gândindu-mă că în seara asta dorului îi va fi frică să vină. Nu funcționa tot timpul, iar uneori se mai întâmpla ca bunica să fie așa de copleșită de treburi, încât să uite complet să mai așeze bățul. Și iar plângeam, și iar mă tânguiam și bunica se dădea peste cap să mă împace, în timp ce afurisea de zor dorul. Între timp, dorurile s-au schimbat. Au devenit și mai încăpățânate și arzătoare. Iar leacurile și bețele protectoare, din ce în ce mai puține.

Tuesday, April 12, 2016

Autoconservare contemporană

Mă strâng la piept cu dor 
și îmi dezbrac pe pat
oasele,
celulele,
firele de păr 
și număr
cu frică
cât mi-am mai rămas - 
oamenii-lupi
îmi dau zilnic târcoale
tot mai
flămânzi
și
lacomi.

Wednesday, March 16, 2016

Mouthful

Yesterday you left poems in my mouth, 
today I wander the city
shouting your words
and everyone thinks
I've read too many books
when in fact
I did not kiss
enough of you.

Words of June & Newspaper Blackout Poems


Nu-mi prea mai găsesc cuvintele în ultimul timp. Așa că am început să mă joc și să nu accept tăcerea care mi-a cuprins degetele. 

M-am apucat, așadar de crearea unor povestioare cu caracter liric folosind cel mult 10 cuvinte pe care le public sub numele de Words of June. De ce June? Pentru că sunt născută în iunie, pentru că e prima lună de vară și pentru că iunie este luna a șasea, și se încadrează, deci, în limita de zece pe care mi-am impus-o. Le puteți citi, pe toate cele 29, fie dând click pe secțiunea Words of June prezentă sub titlu, fie accesând pagina de facebook a blogului unde postez tot soiul de astfel de conținut. Atenție, pagina poartă tot numele Words of June, și nu numele blogului. Am creat-o inițial special pentru aceste citate, dar pe parcurs am început să postez și articole de pe blog, și scurte întâmplări cotidiene. Așa că dacă vreți să mă urmăriți mai îndeaproape, o puteți face acolo.

Am început să creez și Newspaper Blackout Poems. Cel de sus este primul pe care l-am creat și poartă titlul Reasons. Ce presupune metoda asta? Pornești de la un articol/text/poem deja existent, și pe baza lui creezi altceva. Practic începi să prelucrezi creația unei alte persoane, în loc să pornești de la zero. E un exercițiu foarte interesant și distractiv. Momentan am realizat vreo 4 folosind un site online, însă mâine am de gând să-mi cumpăr niște ziare în limba engleză și să încep să le creez cu markerul în mână. De ce în limba engleză și în nu în limba română? Pentru că timpurile verbale ale limbii române ridică mai multe probleme decât cele ale limbii engleze. Și nici o schimbare nu cred că strică. Ca și în cazul anterior, puteți să citiți aceste poeme atât pe blog, cât și pe Facebook. 

Surprinzător, conturile mele de DeviantArt și Tumblr sunt încă active, așa că dacă, la fel de surprinzător, mai accesați și voi aceste platforme, mă puteți găsi și acolo. 

Să nu uit. În câteva luni o să trec pe domeniu .ro, iar url-ul blogului se va modifica din ialmosthadyou.blogspot.com în ancaioanasandu.ro. Titlul blogului, cel mai probabil, se va schimba și el. Din câte am înțeles este posibil să fac cumva astfel încât să fiți redirecționați către noua adresă atunci când accesați url-ul vechi. Dacă totuși nu se va putea, doar accesați noua adresă (sper din suflet să nu mi-o fure altcineva până atunci). După 6 ani de activitate, cred că e cazul să depășesc etapa de blogspot.com și să devină lucrurile mai oficiale. Inițial am vrut să creez un alt blog, odată cu domeniul cumpărat, și să-l las pe ăsta așa, dar nu mă lasă sufletul. Mofturos din fire, nu mă lasă sufletul nici să păstrez blogul în forma în care este acum, nu de alta, dar după atâția ani, cred că este benefică o schimbare! Voi nu?

Saturday, March 5, 2016

Din cauza ta am cele mai adânci cearcăne. Îmi râd nopțile în loc să mi le dorm. 

Tuesday, February 2, 2016

Comoară existentă la 237 km distanță

N-am știut ce înseamnă să fii cu adevărat recunoscător pentru cineva până în februarie anul trecut. Atunci s-a dezlănțuit Dezastrul. Și chiar și așa, datorită ție, vocea încă îmi mai răsuna râzând. Aș fi supraviețuit și fără tine, știu, dar ai luat o parte din greutate și ai pus-o pe umerii tăi. 

Mi-ai cărat iadul pe umeri. 


Taking back an empty threat
More than you could ever know
Take it back with no regrets
I was better off when I was on your side
& I was holding on.

Thursday, January 28, 2016

Decembrie 2011

În ziua aia s-au înmulțit locurile care-mi amintesc de tine.

Tuesday, January 26, 2016

Râvnind după nostalgie

În ultimele zile am căutat cu orice preț senzația de lipsă, de dor, de gol. Desfac, din bucata de suflet în care i-am păstrat, oameni și momente dragi. Mă uit de fiecare dată mai atent și mai îndeaproape la ei. Zâmbesc. Oftez. După care zâmbesc iar. Și simt un soi de amestec de tristețe și recunoștință. Tristă și recunoscătoare din același motiv - că pot vorbi despre ei doar la timpul trecut. Recunoscătoare le sunt atât celor care au decis să plece, cât și celor care au renunțat să mă mai tragă de mână odată ce-am ieșit pe ușă. Așa că-i desfac cu grijă, în liniște, pe furiș chiar, de parcă aș încerca să las toate la locul lor în mine, pe toți cei care mi-au alergat prin minte și prin suflet, pe cei care mi-au întunecat judecata, pe cei care nu mi-au furat mințile, din simplul motiv că nu poți fura ceva de la sine oferit, pe cei care nu au privit ca o victorie faptul că m-am dezbrăcat de orgoliu, dar și pe cei care au făcut un scop din asta. Pe toți cei care au avut grijă să mai muște zdravăn o dată înainte să iasă pe ușă și care au plecat cu bucăți din mine printre dinți, dar și pe cei care au plecat discret, câte puțin în fiecare zi, fără ca măcar să-mi dau seama. Pe cei care mi-au luat zâmbetul drept garanție că nu mă vor pierde vreodată. Pe toți cei care, după ce au dispărut, m-au făcut mai înțeleaptă. Sărbătoresc și mă bucur de tot pentru că nimic nu mai doare. Și asta pentru că i-am dat timp timpului să-și facă treaba. 

Îmi potolesc pofta de nostalgie și apoi îi așez la loc, cu aceeași grijă, pe rând, pe rând. Zâmbesc. Oftez. Zâmbesc.

Saturday, January 23, 2016

Câte dorințe am, nu am atâtea gene să-mi cadă.

Wednesday, January 20, 2016

Say goodbye to the world you thought you lived in

They shoot horses, don't they? -
I whispered loudly
in our love's ear.


Tuesday, January 12, 2016

To all those who do not exist.


& in a golden-blue car
you took me to
the darkest place you knew
& set fire to my heart.

Wednesday, December 16, 2015

Drinking about the future.


& I won't go back, I won't go back down, if I've got it then I'm keeping it around.

Tuesday, December 8, 2015

Preaplinuri

Înghesui de zor în mine și tot nu reușesc să-mi umplu golul. Oricâte femei mi-aș fi, oricâte fețe aș avea, oricâți oameni aș iubi, nu e niciodată îndeajuns. Oricâte momente frumoase și urâte aș trăi, oricâte vise și coșmaruri mi-aș înghesui printre oase, tot nu reușesc să umplu spațiile goale. Nu ajung niciodată la saturație. Nu reușesc să ajung în momentul în care să mă satur, să mulțumesc frumos și să mă ridic de la masă. Se ascunde multă foame în mine. Și nu știu din ce să mai mușc să dobândesc senzația de întregire. Nu știu din cine să mai rup să-mi astup prăpăstiile dintre coaste. Nu știu ce aș putea fura, ce obiect, ce om, ce moment, ce senzație  mi-ar putea acoperi lipsurile. Nu știu de unde să mai tai, de unde să mai sfâșii, de unde să mai decupez, ca apoi să ascund cu lăcomie în mine. În piept, în tălpi, în încheieturi, în umeri, în glezne. Golurile în stomac nu sunt decât treapta de jos. 

Tânjesc după preaplin. Tânjesc după oameni care să-mi poată suci și mințile și capul și sufletul și sângele în vene. Tânjesc după pacea și liniștea pe care, din cine știe ce motiv, nu-mi dau niciodată voie să le am. Tânjesc după oameni care să fie în stare să mă facă să-mi pun la îndoială ideile. Care să fie capabili să-mi demonteze piesă cu piesă convingerile. Oameni de la care să am ce să învăț, fără să încerce să mă educe. Oameni de la care să fur. Și oameni lângă care să mă șlefuiesc singură, fără să încerce să mă schimbe într-o variantă care să fie mai avantajoasă pentru ei. 

Tânjesc după mine. Tânjesc după mine, așa cum știu că aș putea fi, dacă aș începe naibii odată să-mi însoțesc cuvintele de fapte și să părăsesc zona asta de confort care îmi sufocă tot potențialul. Tânjesc după mine, așa cu lipsuri, goluri, carențe, tânjesc după mine știrbită, dar suficientă mie însămi. Suficientă mie însămi - doar așa aș afla ce înseamnă preaplinul. Nu Groapa Marianelor pe care încerc să o umplu e problema - neacceptarea și neasumarea ei este.

Aviz amatorilor: nu încerca să îmblânzești ceva care nu știe cum să fie altfel decât sălbatic.

Tuesday, December 1, 2015

Let me be your novocaine.


I can put up with the pain & I don't mind a life in vain.