Thursday, June 30, 2011

Nopţi albe

M-am gândit la tine
până am orbit de-atâta
întuneric
şi
am măsurat distanţa în tăceri
şi ecouri
care ajung întotdeauna prea târziu.

Spre dimineaţă
am început să număr vieţile
până când o să ne întâlnim din nou.


You've chosen this life.

Sunday, June 26, 2011

Nu pot simţi prin cuvintele tale

În lumea în care
nu oamenii au suflet,
ci sufletele au oameni
noi doi suntem încă
întregi.


Saturday, June 25, 2011

Resturile zilei de ieri

Îmi place să cred
că m-ai călcat pe suflet
pentru că mergi
doar cu ochii închişi,
de parcă
ziua în care mi-ai şoptit
că trăieşti fără să clipeşti
n-a existat vreodată.

Cum să orbeşti în zilele noastre

Ia-ţi sufletul de mână şi
mută-te într-o sală de cinema
sau într-o casă cu geamuri din podea;
pune-i mâinile la ochi,
cere-i să-ţi spună ce vede
şi loveşte-l
de fiecare dată când va spune
adevărul.

Friday, June 24, 2011

De iunie

Mi-am aruncat ieri toate perechile de papuci
şi toţi dumnezeii
care nu m-au înţeles niciodată.

Pe tine te-am pus într-o cutie de carton
şi te-am lăsat în faţa porţii,
aşa cum fac oamenii cu lucrurile
care nu-i lasă să mai respire.
Și te-am privit legată la ochi
(ca să nu ştiu cui să i te cer înapoi)
până ai dispărut.

De mâine încep să caut
străini care să nu semene cu tine
şi pe care să-i visez
fără să ţip.

Thursday, June 23, 2011

Ultime dăţi

Închide ochii,
priveşte-mă cu mâinile pentru ultima dată
şi nu încerca să mă înveţi pe de rost.

Acum du-te pe cealaltă margine a prăpastiei
şi o să mă uit la tine
şi o să te uiţi la mine
pân-o să uităm unul de altul.

Din când în când o să mă întorc
să-mi omor,
pe rând,
fiecare cuvânt scris pentru tine

Și când le vei auzi ecoul
vei crede că sunt poezii nescrise
din lumea în care oamenii se iubesc
legănându-şi picioarele în gol
de pe aceeaşi parte a prăpastiei.

Și-apoi o să-ncerci să-ţi aminteşti
culoarea cerului de acolo...

Tuesday, June 21, 2011

Îngânându-ţi gândurile


Șşşşt!
Vorbeşti prea tare
şi n-am reuşit
să-ţi aud
ultimul gând.
Hai,
gândeşte-l iar doar pentru mine
şi o să-l ascult
cu ochii închişi
spre cer.

(Tu mi-ai spus că cele-mai-frumoase-gânduri
nu se aud
cu ochii deschişi.)

Taci
şi
gândeşte-mă
şi
gândeşte-ne,

până o să gândesc şi eu
cu vocea ta.

Monday, June 20, 2011

(Sec)unde?


În fiecare zi se întâmplă o grămadă de lucruri.
se plouă,
se trăieşte,
se uită,
se apune,
se aruncă,
se găseşte,
se moare.
Viaţa se întâmplă în fiecare zi.

Aşa că nu-ţi face griji,
n-a fost vina nimănui,
la un moment dat trebuia
să ne întâmplăm şi noi.

Atât


Hai,
ia-mă
sau
dă-mă
şi
taie-mă
în câte bucăţele vrei,
oricum n-o să-nţelegi nimic.

Sunday, June 19, 2011

1969


Dacă m-aş putea întoarce în timp
m-aş lua de mână
şi m-aş ajuta,
cu grijă,
să fac aceleaşi greşeli;
apoi aş cădea în genunchi în faţa mea
şi-aş plânge
şi-aş ţipa:

"iartă-mă!
de data asta
ştiam prea bine ce fac..."

Și-apoi aş încerca să mă iert.

Ține-mă suflet!


Zilele în care putea să iubească
erau cele de la sfârşitul lunii
şi atunci se plimba prin apartament
cu braţele deschise
şi mângâia în treacăt
sufletele
care nu ştiau să se spargă
singure.

Eu stăteam deoparte
şi-l priveam cum iubea
biblioteca, masa şi patul,
şi-mi doream să fiu şi eu
din lemn.

Apoi mă deghizam în geam
ca să mă vadă.
Îmi lipeam sufletul de perete
şi-mi deschideam braţele parcă pentru prima dată
de când îmi căzuseră aripile
fără să-mi crească la loc.
Când observa că apartamentul lui
are un geam în plus,
venea în faţa mea
şi privea (pr)in mine
ore în şir.
Și spunea
"ce frumos e oraşul în seara asta,
parcă-l văd pentru prima dată!
habar n-aveam că după genunchiul ăla
apune soarele atât de frumos.
Și ce viu e!
Și cât zgomot!
Câte bătăi de inimă pe secundă!
Oare câţi oameni locuiesc în el?
Mulţi... se aude că sunt mulţi.
Ce frumos e oraşul ăsta
şi ce norocos sunt că locuiesc în el..."

Dar în ziua în care am plecat
nici n-a observat
că e cu o fereastră mai puţină
lumină.

"Ține-mă minte suflet
şi nu-mi spune că n-ai cu ce."

Al meu


Mai cântă-mi...

Întotdeauna mi-a plăcut
cântecul ăla de leagăn
în care-mi spuneai
să dorm liniştită
că cine ştie,
poate...
mâine va fi ziua
în care vom râde de rănile noastre

Aşa cum râd ele de noi
acum.


Come on skinny love, what happened here?

Friday, June 17, 2011

Rochii de mireasă din perdele


"Noi ne-am cunoscut înainte să ne naştem,
atunci când mamele noastre
s-au privit pentru prima dată în ochi."

Pe-atunci
singurul om după care alergam era
Soarele
şi aveam sufletele atât de uşoare
încât tălpile noastre nu omorau
furnici.

Ne plimbam pe biciclete
mereu prin aceleaşi locuri
ca să vedem dacă lumea era aşa
cum o lăsasem ieri.
Şi-ntotdeauna era mai frumoasă
şi credeam că trăim în mai multe lumi
aceeaşi viaţă...

Oboseam,
ne aşezam pe iarbă
şi povesteam despre zilele de azi.
Mai ştii cât soare puneam în ele?

Pe-atunci aruncam cu pietre
doar în cer
ca să le facă şi pe ele frumoase,
ca să le facă şi pe ele stele.

Seara
adormeam cu zâmbetul pe buze,
coşmarurile erau departe,
erau la oamenii mai mari decât noi
şi
noi visam mereu la lumea de mâine.

Pe-atunci credeam că oamenii şi leagănele
sunt pentru toată viaţa.

Mai ştii cum era fericirea atunci când nu ştiam ce-i ăla suflet?

Andreei.

Thursday, June 16, 2011

Păsări la 4 dimineaţa


Uite!
Vezi păsările ălea două?
Vezi cum ne privesc?
Îţi zic eu,
şi-ar dori să fie oameni.

Probabil chiar acum îşi spun
"Ei folosesc braţele la îmbrăţişat
şi picioarele la revederi,
iar cu sufletele pot să facă vară,
cutremure,
sau chiar alte suflete,
doar sunt oameni,
sufletele lor nu sunt bune doar la iubit
aşa... ca ale noastre."

Dar noi ne împingem
atunci când nu fugim unul de altul
iar
în zilele cu ploaie
ne lăsăm sufletul sub streşini
ca să ne simţim
întregi.

(Îmi place să cred că
sufletele noastre
sunt pentru serile cu furtună şi fără curent
în care vrem să citim un pic
din sufletul celui de lângă noi.
Lumânare.)

Cred că Dumnezeu
ne-a greşit sufletul,
e evident c-ar fi trebuit să ne naştem
păsări.

"Uite!
Vezi oamenii ăia doi?
Vezi cum ne privesc?
Îţi zic eu,
şi-ar dori să fie păsări.
Ei nu ştiu...
că diferenţa dintre noi
e o pereche de aripi
care nu te face
nici pasăre,
nici om."

Mulţumesc păsărilor de la 4 dimineaţa care au cântat pentru mine. 
Fără să ştie. Şi uitasem cum e să te prindă dimineaţa fără niciun regret.

Tuesday, June 14, 2011

Bună dimineaţa, soare!

*

Umerii sunt sufletele
care pot duce pe pielea lor
toate dimineţile din lume
fără să se plângă
de prea mult soare.

*

Pe umerii mei
şi-au găsit apusul
atât de multe dimineţi
încât puse răsărit la răsărit
aş face un tren cu sori în loc de vagoane
pe care l-aş numi "Bună dimineaţa!"

*

Îmi plac dimineţile
în care mă trezesc înaintea sufletului meu
şi-l pot privi în linişte
cum doarme ca un copil.
Îmi place să-l trezesc strângându-l între coaste,
să-i spun "bună dimineaţa, soare!"
şi să-l ascult cu ochii închişi
cum îmi povesteşte despre oamenii
din visele lui.

*

Cea mai frumoasă dimineaţă din lume
va fi cea în care oamenii toţi se vor trezi
şi vor spune "Bună dimineaţa!" vieţii lor.

*

Dimineţile lui
veneau pe umerii mei.
Îşi deschidea palma
şi ne mângaia pe amândouă la fel,
apoi ne închidea în pumn
şi nu ştia cum să ne sărute
fără să ne zdrobească.

*

Adevăraţii umeri ştiu cum să doară
fără să se rupă.

Sunday, June 12, 2011

Castelul cu numărul 4

Basmul ăsta ar trebui interzis
celor care cred în finaluri fericite,

nu pentru că lăsăm balaurii să locuiască în noi,
ci pentru că-i ajutăm
să-şi crească şi mai multe capete
de fiecare dată
când refuzăm să ne iertăm pe noi înşine.

În basmul ăsta prinţesele se îndrăgostesc de zmei
şi iubesc
(cu toţi balaurii din ele)
toţi balaurii din ei.

Noi am fost povestea pe care nu mi-ar fi plăcut să o ascult
când eram mică
şi
care m-ar fi făcut
să mă ascund cu sufletul sub plăpumi
de teamă
că l-aş putea pierde.

Unele poveşti ar trebui doar povestite,
nu şi trăite.

Saturday, June 11, 2011

Racii povestesc frumos

Iubim cu lumina aprinsă doar dacă ne ţinem ochii închişi. Iubim cu sufletul în mâini şi mâinile în buzunare. Iubim din buzunare. Ascuns. Iubim cu degetele întinse, buzele întredeschise şi urechile astupate. Iubim fără să ştim de ce. Iubim ca în filmele mute. Iubim fără plasturi, fără haine, fără cuvinte. Iubim trântind uşi şi spărgând balamale. Iubim cu flori într-o mână şi regrete în cealaltă. Iubim şoptit. Iubim în grabă. Iubim cu toate oasele. Iubim cu mâinile la vedere ca să demonstrăm că nu minţim. Iubim şi privim în ceilalţi, dar ne legăm la ochi când privim în noi. Iubim şi oferim. Nu oferim, dar suntem iubiţi. Iubim azi, dar până mâine uităm. Iubim cu sentimentele pe faţă. Și cu ele pe dos când vrem să schimbăm vremea. Iubim câteva zile pe oră, iar alteori câteva secunde pe zi. Iubim şi rămânem. Iubim, dar plecăm. Iubim fără să ne întoarcem. Iubim ca să ne doară. Iubim, dar nu ne prea pricepem la asta. Iubim pentru noi. Iubind, ne iubim pe noi. Iubim pe hârtie, pe piele, pe bănci.Iiubim prin poezie, prin muzică, prin ceea ce facem. Iubim, dar fugim. Frică. Iubim prea mult, dar nu e îndeajuns. Iubim clădind, iar apoi dărâmând. Iubim ruine. Iubim oameni pe care i-am întâlnit numai în vis, dar care sperăm că există. Iubim pentru că au plecat, au rămas ori s-au întors. Iubim şi suntem mai buni. Iubim pentru ceea ce a fost. Iubim pentru ceea ce am fost. Iubim când avem timp sau când ne aducem aminte. Iubim de la prima oră a dimineţii. Iubim până când rămânem fără genunchi. Iubim cu negru sub unghii pentru că oamenii nu se îngroapă cu lopeţi. Iubim oameni care nu-şi pot resuscita sentimentele pentru noi. Iubim strângând în braţe. Iubim strângând din dinţi. Iubim ca în basme. Și ca în coşmaruri. Iubim rece. Iubim, dar respingem. Iubim chiar şi atunci când suntem siguri că nu o vom mai face vreodată. Iubim deşi ni s-a spus să nu o facem. Iubim când de fapt ar trebui să uităm. Iubim cu prea multă apă sărată. Iubim, dar stricăm. Iubim şi vindecăm. Iubim fără să vedem încotro mergem. Iubim fără jumătăţi de măsură. Iubim deşi suntem loviţi cu pietre. Iar apoi lovim la rândul nostru. Iubim ca nişte copii. Iubim iresponsabil.
Iubim amintiri, momente, locuri, oameni. Iubim proiecţii.
Și la sfârşitul zilei spargem farfurii ca să ne simţim întregi.

Thursday, June 9, 2011

Cuvintele ştiu să facă şi lucruri frumoase



When you wake up to the sound
of a thousand voices around
can you hear the rattle of words
that only takes a heart to be heard


Tuesday, June 7, 2011

- nu ştiu, dar sincer încep să mă îndoiesc de calitatea sfaturilor mele.
- de ce?
- look at me. i'm a mess.
- a beautiful mess. one that is alive.

I think i'll go to Boston

Zilele ăstea mi-am dorit să fiu din nou mică. Nu pentru că atunci aveam mai puţine griji sau pentru că vedeam lumea altfel... Și acum lumea mi se pare frumoasă. Îmi doream să fiu mică pentru o anumită amintire. Țin minte că de fiecare dată când mă durea ceva, tata venea şi-şi punea obrazul pe obrazul meu. Și mă punea să-i spun ce mă doare. Și apoi făcea nişte feţe amuzante şi se strâmba în fel şi chip şi-mi spunea că aşa îmi ia durerea. Că mai bine să-l doară pe el decât să mă doară pe mine. Și culmea e că dădea roade. Autosugestia asta. Mă simţeam mereu mai bine după ce făcea asta. Țin minte că a fost şi el bolnav la un moment dat şi m-am dus şi eu să-mi pun obrazul pe obrazul lui ca să-i iau durerea. Și nu m-a lăsat. Mi-a spus că pe mine nu trebuie să mă doară...
Sunt curioasă dacă ar putea sa ia şi ce simt acum.

"Știi cât de mult aş vrea să-ţi zic: uite Anca, fă asta şi asta şi asta şi o să-ţi treacă...?"
"I would like nothing more than to take it all back but sadly i cannot."
"Ai sufletul prea mare şi nu încapi cu el prin uşi."
"Nu vezi? Eşti ruptă dintr-un basm!"
"Știi când m-ai întrebat cum credeam că eşti? Și eu ţi-am zis de poveste? Și tu m-ai întrebat: şi acum încă mai crezi? Și eu ţi-am răspuns că nu ştiu. Ei bine... acum ştiu că eşti."

Și i-am zis "mi-e dor de cum eram vara trecută. Mi-e dor de sufletul meu de vara trecută."
Și mi-a zis "încă îl ai."
Și i-am spus "da... dar acum mi se pare că sunt urâtă pe dinăuntru."
Și mi-a răspuns "ai zis bine... ţi se pare."

Uneori am nevoie de ceilalţi să-mi reamintească cât de frumoasă sunt.

"nu regreta niciodată că mi-ai spus adevărul..." i-am spus...

Monday, June 6, 2011

Vis-a-vis

Eram două geamuri
şi aveam grijă unul de altul
aşa cum doar geamurile
ştiu.

În zilele în care ne iubeam
ne dăruiam muşcate
şi priveam împreună
cum cerul nu e niciodată
la fel
după ce am clipit.
şi tu vedeai răsăritul prin mine
şi eu vedeam apusul prin tine.

În zilele în care nu ne vorbeam
ne căutam chipurile
în perdele
şi când vedeam că nu le găsim
luam muşcatele în mâini
şi urlam
şi dădeam cu ele de pământ
şi le făceam ţăndari
şi apoi plângeam
şi le ceream iertare,

iar florile ne iertau mereu
dacă le promiteam
că pentru înmormântarea lor
nu vom rupe alte flori.

În zilele cu ploi
stăteam privindu-ne ore-n şir
şi spuneam
"doamne, ce geamuri frumoase suntem!"
şi credeam că Dumnezeu a inventat ploaia
ca şi geamurile să poată să plângă.

Apoi ne-am dat seama că nu suntem din sticlă
şi-am început să ne comportăm ca atare.

Tu iei deciziile cu capul, eu iau deciziile cu pieptul. 
Dar la sfârşitul zilei... ne doare sufletul pe amândoi.

Friday, June 3, 2011

19


Şi uite aşa, imediat se fac 19.
Dacă ar fi să fac un bilanţ al anului cu numărul 18... ar dura prea mult. Ideea e că a fost, fără doar şi poate, cel mai complet an de pana acum. Din toate punctele de vedere. A fost un an al contrastelor şi al extremelor. A fost cel mai greu, dar cel mai frumos de până acum. Nu m-am simţit niciodată atât de slabă şi nu m-am simţit niciodată atât de puternică. Nu m-am simţit niciodată mai frumoasă, mai urâtă, mai rea, mai bună, mai rece sau mai caldă ca în anul ăsta. Nu ştiu. A fost un an atât de frumos... iar toată frumuseţea lui a venit cu un preţ scump.
În altă ordine de idei, ultima zi de 18 a fost... ca şi anul cred. Poate e imaginea perfectă a ceea ce a însemnat anul ăsta pentru mine. Astăzi am făcut un om fericit. Un om al cărui nume nici măcar nu-l ştiu. El ştie doar că am unghiile lila, că port rochii de vară înflorate, că mâine urmează să împlinesc 19 ani şi că eram acolo pentru a căuta o scrisoare. Şi mi-a zis "Ce frumos... Sunteţi tineri, vă iubiţi... Vă trimiteţi scrisori de dragoste... Mă bucur să văd oameni care se iubesc aşa..." Şi eu zâmbeam... Şi speram... Şi el a plecat înainte ca eu să deschid plicul. Foarte bine. A plecat fericit. Şi când a ajuns acasă probabil i-a povestit soţiei cum încă există oameni care se iubesc frumos...
Ce-mi doresc? Nu o să spun. Am făcut asta deja...

N-am aşteptări mari legate de mâine. Dar cu o zi în urmă... un răvaş mi-a prezis că Joi şi Sâmbătă voi avea noroc. Vom vedea. Până una alta... La mulţi ani mie şi la cât mai multe sentimente atât de frumoase ca cele pe care le-am simţit în anul cu numărul 18!

Thursday, June 2, 2011

i.was.a.big.event.

După fiecare ploaie
săpa în podea o groapă adâncă
în care
turna lacul din sufletul său,
în timp ce eu fugeam repede
la celălalt capăt al lumii
să arunc
cu pietre atinse de soare.
Şi năşteam doar cer(c)uri de apă
tulburi
şi
vii
în care ne găseam
mai întâi sfârşitul
şi abia apoi
începutul.

Nu ştiam că
margaretele au doar petale,
nu şi răspunsuri.

De la depărtare
orice suflet pare întreg.

Wednesday, June 1, 2011

Un vers dintr-o melodie

Când lumile noastre se întâlnesc pentru câteva secunde
fugim oriunde am vedea cu ochii
alte chipuri decât ale noastre.

Fugim cu sufletul sub braţ
şi sentimentele înainte,
fugim până când rămânem fără picioare,
apoi fugim în şolduri,
în coaste,
în mâini...

Fugim până când nu mai rămâne nimic din noi.

Poate că dacă nu ne-am fi ascuns
unul de altul
nu ne-am fi întâlnit
niciodată.



Oh dear, you look so lost
Eyes are red and tears are shed
This world you must have crossed...

You said...