Thursday, September 29, 2011

Vara mea se încheie mâine la ora 9:52


Și nici nu mai ştiu unde se termină sufletul lui şi unde începe sufletul meu.

Thursday, September 15, 2011

 

we could still be here December.

Tuesday, September 13, 2011

mâine pe vremea asta zâmbesc!
mi-a şoptit mie un inorog. portocaliu chiar!

It has been a beautiful fight. Still is.


Am dat cu piciorul unde trebuia să sărut şi-am vorbit cuvinte sinonime cu tăcerea. Am făcut linişte să le aud gândurile cu colţuri, dar mi-am astupat urechile şi sufletul când mi-au strigat că le pasă. Apoi i-am acuzat că sunt muţi. Sau autişti. Mi-am ţipat în faţa oglinzii să mă opresc. Mi-am întins la maxim corzile vocale şi-am sperat să se rupă. Să fie în sfârşit linişte. Afară. În spatele pielii mereu or să scrâşnească oasele din dinţi. Şi or să muşte din mine. Şi-am tras semnalul de alarmă pân-am rămas fără mâini, în speranţa că într-o bună zi o să-l aud şi o să opresc odată trenul ăsta care calcă pe oameni. Dac-am fi vorbit doar cu mâinile nu s-ar fi ajuns niciodată aici. Un cod morse al sentimentelor. Un alfabet alcătuit din atingeri. Autodistrugerea e ca iubirea. Nu ştii sau nu poţi sau nu vrei să te opreşti niciodată la timp. Nu-mi reformulez gândurile. Le las mereu în stare brută. Poate ăsta e motivul pentru care uneori mă comport... ca şi una.

Wednesday, September 7, 2011

daaaaaaa! azi am văzut şi eu o stea căzătoare pentru prima dată! în sfârşiiiiiiiit!

i'm heart over head over heels over you

mi-e dor de hainele tale în dulapul meu.

Tuesday, September 6, 2011

În loc să numărăm (n)oi

Ghemuită sub pleoapele tale
îmi rog inima să bată mai în şoaptă,
chiar deloc dacă se poate,
pentru că visele tale
sunt cele mai bune
filme
în care m-am văzut vreodată.

În noaptea asta dormi
cu un singur braţ deschis,
de parcă în somn se zboară
cu o singură aripă,
am încercat să te trezesc
să nu care cumva să cazi în vis
şi să nu te mai ridici dimineaţă din pat,
dar te-am strigat până ţi-am uitat numele
şi n-am ştiut altul în afară de
Eu -
oricât m-aş striga
n-o să răspundă niciunul din
noi.

Nu-mi rămâne altceva de făcut
decât să mă întind lângă tine,
să închid ochii,
să-mi deschid braţele,
să-ţi fredonez pielea până în zori
şi,
din când
în când,
să tac.

Until we meet again.



Monday, September 5, 2011

Nu vreau să fim oamenii ăia... care în loc să se privească în oglindă, 
se duc la cinematograf când vor să vadă puţină dragoste.

Sunday, September 4, 2011

TREN


(poezie din punctuaţie de semne)



Ochii de apă primitivi mănâncă noroi unde aruncă cu privirea, 
                                                                             cli-pesc 
orişicând calcă prieten albastru - suflet de copil aromat. 
am propovăduit jocul 
oricum.. 
"a fost odată ca niciodată" 
            cunoscut. 
cândva Prometeu cădea fugind mâncând pământul. 
liturgic, distrugător, simultan.
aruncă amar moş ene 
răni întredeschise înspăimântătoare cu... las. 
sex perfect ACUM. 
floarea presată de timp scapă albastru!                             epicmare 
ce ai face ieri. 
până dimineaţă strivesc sorcova surd!
awawawawa

ochii plini de sare cer august pentru că 
soarele cu fălci zâmbeşte - cerc fals. 
poate pleacă, simultan, umerii tăi clădind pantofi.
atunci nasc suflet de... carne? asurzitor 
dărâmam sori elocvent? 
sfântul verde sugrumă mila,
atunci fremătări goale ard cocotieri 
stricaţi

tâmplele. respiră lămâios, fără nehotărâre, 
firele de înaltă tensiune, cald 
sau răsună calorifere inimă în inimă 
Efemer

Destul peşte citeşte începutul mic al mamutului silenţios. 
unde împăratul plânge dungat? 
nisip: se iubesc limacşi 
coasta vizuală contează 
nemaiîntâlnit, apa fuge fericită, înecată ca 
"cântă, aleargă, zboară litigios, furios" se gândeşte inorogul miniaturizat

facem dragoste preţios 
când vocea pictează ochi imaturi, 
menstruaţie, 
prietenoase albine 
dacă întregirea dă ziduri. oriunde

papagali lărgesc liliputani 
şi cântec: piele doi jackpot sfârşit buze 
esteticiana mămăruţă 
cer fluture păduri fermoar vară eroi gene
copii Femei eminescu cutie soare


experiment dadaist împreună cu Miron Vlad-Tudor.

Friday, September 2, 2011

Cel mai greu e să te dezobişnuieşti de oameni


Şi n-a fost zi să nu ai suflet.

A fost odată ca niciodată

Un lemur care iubea o ciocârlie care iubea o mangustă care iubea un lemur. Incapabili să-şi sincronizeze sentimentele unul pentru celălalt, au trăit alergând unul după altul până când au rămas fără picioare, fără şolduri, mâini, gât şi cap. Până s-au prefăcut în pietre cu care aruncăm azi unii în alţii.