Late night conversations

Photo by Erke Rysdauletov on Unsplash

00:30 la telefon.

- Aş vrea să locuiesc pe o insulă şi să fiu un băştinaş.
- Haha, întotdeauna m-a amuzant cuvântul asta. Băştinaş... Băş-ti-naş. Hahahaha!
- Băş-ti-naş, haha.
Cinci minute de râs încontinuu. La început din cauza cuvântului, apoi unul de râsul altuia.
- Vai nu mai pooot, mă doare pomeţii.
- Te doare pomeţii? Hahaha!
- Am zis că mă dor!
- Ai zis că te doare.
- Ba nu!
- Ba da, te doare pomeţii.
Alte cinci minute de râs.
- Doamne, nu mai pot, auzi la mine, "mă doare pomeţii" şi eu dau admitere la litere...
- Hahaha.
Râsete peste râsete.
- Auzi, noi nu mai râdem de glumă, nu?
- Nu cred.
Iar râsete. Apoi, devenind mai serioşi.
- Auzi, chiar... care e ultima minciună pe care ai spus-o?
- Stai să mă gândesc... că sigur e de azi.
Și iar râsete.

Mama din sufragerie:
- Nu dormi?
- Nu.
- Dar ce faci?
- Râd.
- Cât e ceasul?
- Ăăăă... nu ştiu, doişpe cam aşa.

La telefon:
- Se pare că am aflat şi care e ultima ta minciuna de azi.
- Ce? Nu e doişpe?
- Ba da... şi patruzeci.
Și iar râsete.