Sunday, March 11, 2012

Inimi pe cinste

vară sau toamnă. Într-un minimarket, pe când aşteptam la coadă, i-am mărturisit că mi-ar plăcea să lucrez pentru o zi la casa de marcat. Doar să văd şi să-mi imaginez poveşti. 
În faţa noastră era un cuplu. N-au cumpărat prea multe... doar două tubuleţe de super glue şi... nici nu mai ştiu. Atunci m-am întrebat oare ce-au oamenii ăştia de lipit, de nu se rezolvă doar cu un singur tub? Sau mai bine zis cât de afectat era sufletul obiectul în cauză. Și de ce. 

Și tot atunci mi-am dat seama că nu suntem croiţi perfect. Că mai devreme sau mai târziu firele se duc. De la unghiile noastre sau de la unghiile lor, nici nu mai contează, se duc. Suntem peticiţi din cap până-n picioare şi nu ne rămâne altceva de făcut decât să trăim cu ace în buzunare - doar aşa, pentru orice eventualitate. Urmând, dacă trăim pe fugă, să ne accidentăm cu prima ocazie.

No comments:

Post a Comment

Vorbește-mi.