Am învăţat că în competiţiile dintre noi doi, cel care câştigă de fapt pierde. Ne întrecem să vedem care suferă mai mult, pe care îl doare mai tare, căruia îi lipsesc mai multe bucăţi din suflet, care a plâns mai mult, care e mai singur, care zâmbeşte mai puţin, mai trist, mai fals. Ne batem cu pumnii în piept, ne împingem, urlăm unul la altul. Ne întrecem ţipându-ne durerea. Tu durerea pentru mine, iar eu durerea pentru el. Cine câştigă? Nu ştiu. Ştiu doar că, oricum ar fi, amândoi am pierdut. Tu pe mine şi eu… pe el.
- Ce-ţi mai place şi ţie să răsuceşti cuţitu-n rană.
- Mai ales când e vorba de mine.
- Şi nu numai.
- Eşti victimă colaterală, îmi pare rău...
- N-ai ce-i face.
- Ca să nu-ţi mai fac rău ţie, trebuie să nu îmi mai fac mie. Şi nu sunt pregatită să renunţ la asta încă.
- Nici eu.
Edit la 30 decembrie 2010 14:31: Acum sunt :).
No comments:
Post a Comment
Vorbește-mi.