Thursday, December 23, 2010

Gramatici

Mă priveşti de zile în şir. Te uiţi cu gelozie la virgulele care stau lângă mine. Abia aştepţi ca una din ele să plece pentru a-i lua locul.

Îmi spui că o să ne stea bine împreună. Că o să creăm fel şi fel de epitete şi inversiuni. Visezi. Eu pot să-mi creez proprile-mi figuri de stil. Eu sunt şi substantiv şi adjectiv în acelaşi timp, pe când tu îmi poţi fi doar adjectiv... Dar eu nu am nevoie de alte verbe, numerale sau pronume. Le-am acceptat de multe ori înainte şi am alcătuit metafore minunate împreună, dar apoi s-au plictisit. Eram banală. Şi au plecat luând cu ele tot înţelesul meu. Aşa că îmi pare rău, sunt propria-mi metaforă acum.
Şi nu, te rog, nu începe cu analiza gramaticală. Eu sunt altfel decât celelalte substantive. Substantiv comun, simplu, persoana întâi, numărul singular, gen neutru, caz genitiv, funcţia sintatică de subiect. Da, am persoană. Da, pluralul a încetat să existe. Da, cazul genitiv pentru că mereu întrebarea la care răspund este "A cui sunt?". Şi da, subiect.
Şi nu, nu am nevoie ca tu să îmi fi predicat. Pot alcătui singură propoziţii şi dacă am chef, pot alcătui fraze, poveşti, romane. Nu ţi-am spus? Pot fi şi verb. Şi de cele mai multe ori sunt verbul "a iubi".
Timpul prezent, persoana întâi, singular: iubesc.


Şi dacă am chef, să ştii că pot să fiu toate părţile de vorbire. Şi ălea de propoziţie. Şi ălea de simţire.

7 comments:

Vorbește-mi.