Photo by Markus Spiske on Unsplash

ha, şi când mă gândesc că în tot timpul ăsta credeam că tu mă răneşti. de fapt îmi făceam rău singură. toate lucrurile pe care le-am încercat, toate compromisurile, toate rugăminţile. pentru nimeni nu am făcut atâtea. pentru nimeni nu mi-am făcut atât de mult rău.

dar ştii ce? nu pot să mai continui aşa. sau mai bine zis nu vreau. că de suferit, pot să sufăr în continuare, pot să duc mai multe decât crezi. dar pentru ce? cred că e mai mult decât suficient.

felul în care m-am deschis în faţa ta, încrederea pe care mi-am pus-o în tine, şi toate visele alea de care ţi-am spus, toate lucrurile pe care ţi le-am mărturisit, faptul că m-am arătat vulnerabilă în faţa ta, că te-am lăsat să mă vezi exact aşa cum sunt, să ştii că nu o să le consider momente de slăbiciune sau greşeli. e nevoie de curaj să ştii. şi poate şi o doză mai mică sau mai mare de naivitate. naivitate nu prostie. e nevoie de curaj pentru că e mai uşor să ţii oamenii la distanţă decât să îi laşi să se apropie de tine şi tu, probabil, ştii asta mai bine decât mine.

nu cred că a fost vreo greşeală. nu văd asta ca fiind o greşeală. a fost un " rău necesar " care mi-a deschis larg ochii în mai multe privinţe. şi pentru asta o să îmi mulţumesc mie, nu ţie. a fost un rău pe care mi l-am făcut singură, prin promisiunile pe care te-am rugat să mi le faci, prin minciunile pe care mi le-am spus mie. şi nu, nu te învinovăţesc pentru nimic, chiar nu asta e intenţia. nu tu mi-ai făcut rău. ci eu.

totuşi, un singur lucru ar fi trebuit să faci: ar fi trebuit să mă împingi când ai văzut că eu continui să mă agăţ de tine. m-ai fi scutit de muuultă durere, crede-mă. trebuia să vorbeşti, nu să taci. prin tăcere m-ai lăsat să interpretez multe lucruri şi da, m-am iluzionat. m-am iluzionat mai bine de o lună în fiecare zi. dar dacă nu ai fost în stare să mă împingi când a trebuit, ori din laşitate, ori din cine ştie ce alt motiv, să ştii că astăzi te las. aş spune că nu vreau să te trag în spate, dar ştiu că acum sunt o cantitate neglijabilă pe care o ai pe umerii tăi. poate odată am fost mai mult de atât, cine ştie. nu ştiu nici măcar dacă tu ştii. mi-ai dat impresia că habar nu ai ce vrei.

ce "am avut" (?) pare mult prea departe. şi, mă, chiar am crezut în tine. şi am crezut mult după ce s-a terminat. nu vreau să ştiu dacă am însemnat ceva pentru tine vreodată. nu am nevoie de răspuns la întrebarea asta. poate da, sunt laşă pentru că nu vreau să ştiu, dar daca a fi laş în situaţia asta înseamnă a nu mai suferi, îmi dau voie să fiu laşă. tu ai fost laş timp de o lună. eu pot fi măcar azi. aşa că da, continuă să fugi de ceilalţi. sunt curioasă dacă crezi că şi de tine poţi fugi.

aşa că astăzi te las. nu o să mai încerc. nu o să te mai caut. de gândit la tine o să continui să mă gândesc în fiecare zi. dar o să mă opresc şi din a face asta la un moment dat.

eu o să am grijă. sper să ai şi tu.

şi hey, toate frunzele trebuie să moară până la începutul iernii dacă vor să trăiască în primăvară. eu nu fac excepţie.

maybe I was wrong. maybe you aren't my s. who knows? :)