Monday, December 27, 2010

"Lucruri" care ard

În total eram şase. Cutiuţa în care ne aflam eram mucegăită şi umedă. Ai deschis-o cu degetele tale tocite de la toate inimile pe care le-ai atins. Ne-ai privit şi m-ai ales pe mine.

Prima dată când m-ai aprins a fost magic. Nu ştiam că ceva, aparent atât de simplu, în mâinile potrivite poate deveni ceva atât de frumos. Ai continuat să mă aprinzi de nenumărate ori doar ca să mă priveşti cum ard. Fără să fac lumină, fără să te încălzesc, fără ca măcar să-ţi aprind ţigara. Nu-ţi foloseam la nimic şi cu toate astea, datorită ţie, puteam să strălucesc. Şi de fiecare dată încercam să o fac şi mai tare, şi mai viu, şi mai fierbinte, şi mai roşu. Ştiam că la un moment dat lumina mea se va sfârşi, dar am continuat să ard pentru tine. Să ard ca şi cum m-ai fi iubit. Să ard ca şi cum aş fi contat.
Dar ai plecat. Şi atunci am strălucit cum nu o mai făcusem. Era dor şi adio. Şi mi-am dat seama că nu sufletul tău şi nici fosforul cutiei de care obişnuiai să mă loveşti, nu mă aprindeau. Ci eu, eu m-am aprins de una singură pentru tine şi pentru cuvântul la care am râvnit dintotdeauna: "noi".
Şi deşi ştiu că eşti deja plecat, eu o să îţi şoptesc. Poate mă vei auzi. Data viitoare încearcă cu o brichetă, de preferat de metal. Aşa, poate, nu o să o doară atât de tare când o să pleci. Gazul nu arde atât de dureros precum o facem lemnul. Sau cine ştie... poate o brichetă va putea face ce chibritul nu a putut: să-ţi lumineze coşmarurile, să-ţi încălzească sufletul şi să-ţi aprindă în fiecare dimineaţă ţigara.

3 comments:

Vorbește-mi.