We could be standing next to somebody who is completely broken and we wouldn't even know it

Photo by Almos Bechtold on Unsplash

Şi funcţia de apărare se activează mult mai repede decât credeţi. Orice cuvânt sau gest de apropiere. Rămâneţi acolo şi nu treceţi linia. Staţi departe de mine. Nu intraţi în cercul meu... Nu mă faceţi să vă împing sufletul afară ca să nu se apropie de al meu. Mă simt mai în siguranţă fără voi. Rămâneţi acolo. Suficient de departe încât să nu ştiu că sunteţi prin preajmă şi suficient de aproape încât să vă satisfaceţi curiozitatea pe care o ascundeţi strigând "îmi pasă!". Şi aşa, şi eu, şi voi, vom fi fericiţi.

Şi am învăţat să muşc, să lovesc, să zgârii, să trântesc, să arunc, să zdrobesc, să calc, să rănesc, să rup, să termin. Nu îmi mai arăt sensibilitatea... Rămâi departe. M-am închis de mult. N-ai decât să baţi la uşă cât vrei. Nici măcar ea nu mai simte. Nici măcar ea nu mai ştie de ce e aici. Nici măcar ea nu mai aşteaptă pe nimeni.

Şi poate, da. Mă tem. Dar asta e, nu vreau să mai cunosc pe nimeni care riscă să devină cineva. Am devenit agresivă. Rănesc înainte să o faceţi voi. Nu-mi place ceea ce sunt acum.