Şi că tot vorbim de suflet, dă-mi un sfat. Cum fac să îl micşorez? Simt că e prea mare, a ajuns deja la şase dormitoare, două sufragerii, trei băi şi patru holuri. Şi n-am nevoie de holuri, nu vreau ca oamenii să se mai rătăcească. Şi nu vreau băi pentru că n-am nimic de spălat, nu vreau să uit. Iar sufrageriile sunt complet inutile pentru că în sufletul meu nu se vine pentru a te uita la televizor sau a mânca gustări. În sufletul meu se vine pentru a iubi. Şi pentru asta am nevoie de un singur dormitor. Cu pereţi roşii scrişi de mine. Cu o pătură roşie încălzită de el. Atât.
Astăzi am umblat din trup în trup, ciocănind din piele în piele, sperând că îmi va răspunde cineva. Dar am sfârşit prin a-mi sfărâma oasele de tăcerile lor. Spune-mi, cum voi putea acum să mă mai ţin de mână pe mine însămi?
Şi Alex, vreau doar să-mi înnod mâinile cu alte mâini, să-mi acopăr ochii cu alţi ochi şi să-mi uit buzele pe alte buze. Vreau să-mi cos toate punctele de suspensie şi semnele de întrebare ca să fac un soare din ele. M-am îmbrăcat toată în negru sperând că asta o să atragă căldura. Dar m-am înşelat. Cu cât pun mai mult negru peste negru, cu atât îmi clănţăne şi mai tare dinţii de frig şi singurătate.
Şi am început să dorm lângă semafoare, aşteptând pe cineva care să rămână mereu lângă mine. Dar toate semafoarele din oraşul ăsta au doar nuanţe de verde. Am încercat să vopsesc luminile în roşu sau galben, dar degeaba. Ei tot pleacă. Şi eu, că de fiecare dată, rămân.
Alex, ţi-am scris sperând că o să mă mai golesc de gândurile astea care nu-mi dau pace. Mi-au declarat război. Şi în timpul în care ţi-am scris scrisoarea asta, au complotat cu sufletul meu împotriva mea. Au mai construit un dormitor. Şi asta doar ca să mărească numărul de camere care nu vor fi nicicând locuite.
ah, cu ce sa incep?
ReplyDeleteau fost niste pasaje pe la inceput, mijloc si sfarsit care mi-au placut foarte mult. observ ca ceea ce scrii e incarcat cu din ce in ce mai mult sentiment; apreciez. mi se pare o chestie importanta ca postarile sa te contina catusi de putin. esti de aceeasi parere, cred.
am mai observat ca i-ai scris mai multe lui alex, i te adresai lui. si mi-a placut ce-i spuneai, ma simteam putin diferit dupa ce te citeam.
oh, dar sper ca nu am fost lingusitoare, sincer..
am sa incerc ca de acum, dupa ce te citesc, sa-ti las si un comentariu. ^^
have a nice day.
Mă bucur că ţi-a plăcut!
ReplyDeleteŞi da, chiar pun mult din mine în ceea ce scriu. Poate uneori prea mult. De exemplu, atunci când încerc să creez fel şi fel de povestioare, sfârşesc prin a mă transpune pe mine în personaje. Nu mă pot detaşa nicicum.
Ah, şi în ce sens te simţi diferit? M-ai făcut curioasă.
Să ştii că şi eu te citesc de fiecare dată când postezi ceva nou. Chiar dacă nu las mereu "semne" în urma mea.
O zi drăguţă şi ţie şi îţi mulţumesc!
E incredibil cum poti lega lucruri simple de sentimente si cum poti "vorbi" cu fiecare lucru, aparent neinsemnat, din jurul nostru. Minunat!
ReplyDeleteMulţumesc din suflet pentru apreciere! Înseamnă mult, serios! :)
ReplyDeletehei!te-am descoperit de curand si m-am oprit din a-ti rasfoi blogul pentru a-ti spune ca esti minunata!ah,si inca ceva..sa nu incetezi niciodata sa scrii.numai ganduri bune pentru tine si o avalansa de momente frumoase iti doresc.
ReplyDeletebună, Ioana! mă bucur că m-ai găsit și te mai aștept pe la mine, cu toate că în ultimul timp postez cam rar. mulțumesc frumos pentru gândurile tale! :)
ReplyDelete