Sunday, January 2, 2011

Culori


- Ce faci?
- Plec.
- De ce?
- Nu mă mai ţine nimic aici.
- Nimic?
- Nimic.
- Nici măcar ochii mei?
- Care ochi? Am şi uitat că ai aşa ceva...
- Cei prin care îmi cotrobăiai mereu prin suflet.
- Ce culoare au?
- Acum negri, când mă priveai albaştri.
- Dar te privesc acum.
- Ba nu. Priveşti spre mine, dar nu pe mine şi în mine nici atât.
- Nu ştiu despre ce vorbeşti.
- Normal că nu ştii. Ai uitat tot, nu mai ştii nimic.
- Ba un lucru ştiu.
- Care?
- Ochii tăi sunt muţi.
- Dacă i-ai privi mai atent ai vedea că vorbesc, că urlă, că ţipă încercând să te facă să îi auzi.
- Îi aud, dar vorbele tale sunt mute, nu-mi mai transmit nimic.
- Şi ce auzi?
- Că mă iubeşti.
- Şi?
- Şi nimic.
- Asta îmi şoptesc şi mie ochii tăi... nimic.
- Şi ce ai vrea să îţi şoptească?
- Că şi tu...
- Îmi pare rău, ochii mei nu au învăţat încă cuvintele ăstea.
- De fapt le-au uitat...
- Poate.
- Poate...
- Hai că trebuie să plec.
- Unde te grăbeşti?
- Să caut ochi verzi.
- Singurii de care nu ai avut parte până acum...
- De unde ştii?
- Mi-ai spus în fiecare zi.
- Acum ţi-am spus pentru ultima oară.
- Că tot vorbim despre ultima oară... O să te mai văd?
- Nu cred.
- Şi dacă o să am ochii verzi?
- Să mă cauţi. Când o să ai ochii verzi să mă cauţi. Dar până atunci, adio.
- Pe curând.

No comments:

Post a Comment

Vorbește-mi.