Un parc. Cânt. Piruete.
- Ce faci?
- Îi arăt timpului cum să se întoarcă înapoi.
- Şi timpul înţelege?
- Timpul e cea mai frumoasă balerină. Dar nu poate face piruete de la dreapta la stânga, ci doar de la stânga la dreapta.
- De ce?
- Aşa a fost învăţată de mică.
În seara asta m-am oprit pentru câteva secunde în singurul loc pe care îl putem numi "al nostru". Şi ghici ce? Nu mai era nici măcar luna. În seara asta am observat că cerul e mai întunecat deasupra casei mele. În seara asta am zâmbit când m-am privit în vitrina unui magazin.
În seara asta vreau să te visez. Să vii în cămaşa ta. Aia cu alb şi albastru.
foarte draguta ideea de a asemana timpul cu o balerina. ah, si e atat de necrutator cand pica, se impiedica. sentimentul ala ca timpul s-a oprit in loc; de obicei din cauza persoanei iubie. nu stiu de ce, dupa ce am citit primul rand, mi-am imaginat ca era seara, aproape noapte. credeam ca gresesc, dar dupa ai mentionat luna. :">
ReplyDeletesi ca sa-ti raspund, ma simt diferit, parca simt ce scrii, dar nu in sensul ca eu as fi trait ceea ce scrii, ceva atat de intens, cred eu, dupa modul in care iti transpui sentimentele. hm, poate nu ma exprim corect, nu vreau sa intelegi gresit.
ti-am mai spus ca-mi place ca scrii cu diacritice?
Mă bucur că ţi-a plăcut! Cât despre timp, are dublă personalitate. Uneori vindecă, alteori loveşte.
ReplyDeleteŞi da, ai avut dreptate chiar era seară, aproape noapte. Ai intuit bine.
Cât despre diacritice... trăiască diacritice.com!
:D
.. la naiba cu camasa ta !
ReplyDeleteAş vrea eu să fie a mea...
ReplyDeletesemnat: Autumn's monologue.