Monday, January 24, 2011

Vecini


Suntem vecini de cer, dar abia ne vorbim.

Astăzi zăpada mi-a ars picioarele reci şi, ca să nu se prefacă în scrum, le-am stins repede în cer. Şi cerul a fost bun şi rece cu mine. Mi-a împachetat cu grijă rănile în pungi. Le-a cusut cu nori. Le-a înnodat în şase păsări. Şi asta doar ca să nu pot să le mai deschid. “Aşa or să se vindece”, mi-a zis. Apoi m-a lăsat să îi cotrobăi prin camere. Am găsit soarele în şifonierul lui. Era pus la naftalină. L-am trântit lângă gardul dintre cerurile noastre şi l-am călcat în picioare. Şi asta doar ca să stropesc cu lumină şi cerul tău. Care este un vecin ursuz şi nepoliticos. Nu spune niciodată “bună dimineaţa” sau “noapte bună” cerului meu. Nu îi zâmbeşte şi nu îl întreabă dacă mai are probleme cardiovasculare. Nu îi bagă în seamă decât stelele şi curcubeiele. Pe care i le fură. Stelelor le-a spus că are cârlige de inox care nu ruginesc şi pe curcubeie le-a minţit că are acuarele de mai bună calitate şi mai rezistente la ploi. Şi toate au plecat. Aşa că pedepseşte-ţi cerul, altfel o să mă iau eu de el într-o zi. Cerul meu merită mai mult decât indiferenţa cerului tău.

Şi totuşi, cerul meu e întotdeauna bun şi rece cu mine. Deşi eu nu mai locuiesc de multă vreme în el. M-am mutat pe preşul cerului tău. Şi îmi spui să aştept. Mă tot amâni. Ba că nu găseşti cheia, ba că nu e loc destul în dulap pentru hainele mele. Dar tu nu vezi că uşa ta nu are lacăte? Şi că am venit fără valize?

Şi mă laşi să aştept… Dar zi-mi măcar de pe acum dacă nu e loc în cerul tău şi pentru mine. Măcar să ştiu. Promit că nu mă supăr. Tot ce o să îţi cer înapoi sunt stelele. Nu de alta, dar ele se asortează cu nopţile mele albe.

No comments:

Post a Comment

Vorbește-mi.