Tuesday, January 11, 2011

Don't let the imaginary person in your head keep you from loving the real one right in front of you.



Străinule, ţi-am scris cu câteva zile în urmă şi acum o fac din nou.

Ştii ce? Cred că m-am răzgândit. Vezi tu... astăzi, o altă străină, mi-a scris câteva cuvinte. Şi citind cuvintele ei m-am văzut pe mine. Şi mi-am dat seama cât de mult mi-am lipsit. Mie. Pentru că asta nu sunt eu. Eu nu sunt atât de agresivă cu cei din jur. Eu nu împing oamenii. Nu arunc şi nu uit. Asta a fost doar teama din mine. Ştii? Teama de a fi lovită din nou.

Dar până una alta, ce mai contează?! M-am întors.

Şi acum zic dă-l încolo de trecut. Are părţile lui frumoase şi părţile lui mai negre, dar până la urmă ce mai contează? El m-a adus aici. El m-a făcut cine sunt acum. Şi pentru puţinele dăţi, astăzi mă simt suficient de bună. Suficient de bună în primul rând pentru mine şi în al doilea rând pentru ceilalţi.

Dă-l încolo de echilibru. Dezechilibrată am fost de când mă ştiu. Nu mă decid între alb şi negru, între cer şi ape, între mine şi tine. Şi noi. Lasă. E din cale afară de frumos balansul ăsta. N-am nevoie de echilibru, îmi place să mă legăn. Încearcă şi tu. Nu trebuie să ne sincronizăm.

Şi că tot vorbim sincronizare dă-o încolo şi pe ea. Simt ce simt. Nu am cum să-mi planific sentimentele şi dacă aş avea cum, nu le-aş mai putea numi aşa. Sentimentele nu vin când vreau eu. Şi nu trec când vreau eu. Sentimentele sunt doar nişte adolescente rebele care nu vor decât să îşi găsească locul într-un corp. Aşa că încearcă trupurile tuturor. Au şi ele nevoie de un loc pe care să îl numească "acasă".

Dă-le încolo de regrete. Oricum nu pot să schimb nimic din ce a fost. Şi dacă aş putea totuşi să schimb ceva, aş schimba doar finalul. L-aş face mai puţin dureros şi aş presăra asupra lui câteva cuvinte. Explicaţii. Sau nu aş face niciun final, ci doar o continuare. Dar ce a fost rămâne aşa. Aşa că dă-le încolo de regrete inutile şi de explicaţii nerostite.

Dă-le încolo de întrebări şi să se ducă după ele şi răspunsurile.

Dă-o încolo de slăbiciune. Mă simt puternică.

Dă-le încolo de răni făcute de ceilalţi. Şi dacă alerg departe de restul oamenilor, tot o să mă rănesc mai devreme sau mai târziu. O să mă lovesc singură, fugind. Aşa că nu fug. Rămân. Rămân pentru mine şi nu pentru voi. Şi dacă o să plec, o să plec tot pentru mine.

Dă-le încolo de uşi încuiate. O să le ţin între-deschise. E cel mai bine aşa. Şi dă-le încolo de lacăte, de chei şi zăvoare. Nu o să mă încui şi nici nu o să mă mai închid. Şi dacă chiar vei vrea să furi ceva din mine, vei vedea că eu nu sunt pe bucăţi. Eu sunt un întreg. Şi cu totul nu o să ai cum să mă iei. Eu îmi aparţin. Şi dacă totuşi vreodată voi ajunge să fiu şi a ta, va trebui să mă împarţi. Cu mine. Pentru că în primul rând voi fi a mea. Pentru că mă iubesc, deşi de multe ori îmi fac rău cu bună ştiinţă. Pentru că îmi ascult aceleaşi gânduri de zeci şi zeci de ori fără să mă satur. Pentru că mă sfătuiesc. Pentru că îmi ţin singură de cald. Pentru că îmi pasă. Pentru că eu nu dorm în nicio seară singură, sunt mereu acolo ca să mă îmbrăţişez. Sunt mereu aici pentru mine, gata să mă ridic. Mulţumesc cu ocazia asta mâinilor mele care şi-au petrecut atât de mult timp zgâriind pământul încât au uitat cum e să zgârie aerul. Promit că o să va curăţ unghiile de pământ în curând. Mulţumesc şi sufletului meu pentru că iubeşte. Şi îmi mulţumesc mie pentru că sunt ceea ce sunt.

Şi până una alta, dă-le încolo şi de dezamăgiri. O să mai dau o şansă oamenilor. O să îţi dau ţie o şansă.

Aştept să ne cunoaştem, dar sincer, sper să nu fie prea curând. E prea devreme. Încă am răni deschise. Încă am nevoie de timp.

Să dai aripi fluturilor mei. Una mică şi una mare. Să fie roşii. Ca florile care au rădăcinile în ochii mei şi înfloresc din unghiile mele.
Şi străine, de îndată ce voi ştii că eşti tu, îţi voi spune "florile mele preferate sunt lalelele roşii şi nicidecum trandafirii. Să ţii minte asta".
Să ţii minte asta.

Pe curând sau nu, A.
A. şi cum mai vrei tu.

A new day has come.

2 comments:

  1. It's something unpredictable, but in the end it's right
    I hope you had the time of your life. :)

    ReplyDelete

Vorbește-mi.