Tuesday, November 30, 2010

Noi nu am apucat...


Photo by Josh Hild on Unsplash

Ea, El, Ei.

începe să fie târziu...
şi nici nu am apucat
să tac ce vreau să rostesc
şi să vorbesc ce nu vreau să spun,
să nu îţi mai cer răspunsuri
şi să ţi le dau fără să mi le ceri,
fără să te întreb,
fără să mă întrebi,
să ajungi să mă cunoşti mai bine,
să te las să mă cunoşti mai bine,
să cunosc adâncimea ochilor tăi albaştri
şi să mă obişnuiesc cu unghiile tale roşii
cu pielea ta caldă,
mâinile tale reci,
vocea ta,
părul tău,
sufletul tău
şi sufletul tău,
să te învăţ să iubeşti lumina,
să îţi arăt că şi în intuneric poţi vedea
natura şi liniştea,
zgomotul şi oamenii,
pe care îi iubeşti,
să nu mai arunci cu cuvinte,
să nu mai crezi că toate distrug
şi să le accepţi pe toate
pentru că mi-ai zis că
toate sunt frumoase în felul lor,
să facem multe greşeli,
pe care să le îndreptăm
fără să ne cerem iertare
prin cuvinte,
ci doar din priviri
mute, surde, oarbe,
goale,
şi să te învăţ să te iubeşti
prin tine,
prin noi,
să ne definim
prin gesturi,
nu prin cuvinte,
şi să îţi fur mai multe zâmbete,
să avem parte de un al doilea sărut,
de un ultim sărut,
de o ultimă îmbrăţişare,
de un prim adio,
să mai trăim încă o toamnă,
măcar o iarnă,
o vară,
sau primăvară,
ca să îţi cânt în zilele de 4, 6 şi 10,
ca să îţi recit mai multe poezii,
ca să îţi citesc mai multe poveşti
înainte să adorm,
ca să îţi dăruiesc mai mulţi fulgi de zăpadă verzi,
ca să îţi citesc fluturii din ochi şi de pe pereţii
camerei noastre
scrişi de tine,
ca să numim cât mai multe locuri "ale noastre"
nu doar o bancă
din parcul de lângă casa mea,
unde am împărtăşit atâtea vise,
în culori calde,
atâtea gânduri,
ce nu pot fi exprimate în cuvinte,
atâtea speranţe,
nemuritoare,
atâtea amintiri
ale noastre: eu
tu
şi luna.

începe să fie târziu
şi tu nici nu ai apucat
să îmi iau rămas bun.

No comments:

Post a Comment

Vorbește-mi.