"Şi îmi pare rău. Îmi pare rău că nu sunt fiica pe care ţi-ai dorit-o. Îmi pare rău că nu o să fiu suficient de bună pentru tine vreodată. Îmi pare rău că nu mă mai iubeşti sau nu îmi mai arăţi că mă iubeşti cum o făceai când eram mică. Îmi pare rău pentru toate dăţile în care ai spus că nu mai eşti tatăl meu. Îmi pare rău pentru toate dăţile în care am spus că nu vreau să mai fiu fiica ta.
Cu drag, A.
P.S.: Te iubesc, am minţit de fiecare dată când ţi-am spus că te urăsc."
Îmi pare rău că nu ai înţeles nimic din ce am vrut să îţi spun. Asta a fost ultima mea încercare. Dacă "păstrează-ţi talentele pentru învăţătură nu pentru scrisori de genul ăsta" a fost tot ceea ce ai putut să îmi spui, urmat de un telefon închis în nas, e în regulă, am înţeles mesajul.
Îmi retrag toate regretele. Nu am pentru ce să îmi mai pară rău. Mulţumesc pentru indiferenţă.
No comments:
Post a Comment
Vorbește-mi.