Eu visez cu sufletul

Photo by Dyaa Eldin on Unsplash

Anne.: azi noapte

Anne.: nu am dormit aproape deloc

[...]

Anne.: am avut numai coşmaruri

[...]

Anne.: a fost groaznic

Anne.: de asta când am ajuns acasă am zis să încerc să dorm

Teo : asta da...

Teo : vezi, visăm cu sufletul

De nopţi bune încoace, nu am mai avut un somn liniştit, ori am coşmaruri tot timpul, ori nu pot dormi deloc. Înainte reuşeam să îmi induc visele, acum... nimic. Şi totul ar fi în regulă dacă nu m-aş trezi în toiul nopţii speriată sau dacă aş putea ca măcar să adorm după. Dar nu. Stau trează şi mă uit pe pereţi. Şi mă gândesc... Şi nu îmi place că am atât de mult timp să mă gândesc, pentru că mă gândesc la aceleaşi lucruri la care m-am mai gândit de zeci de ori. Şi le analizez din nou şi din nou şi din nou.

Poate Teo are dreptate. Poate eu chiar visez cu sufletul. Poate asta e metoda lui de a se răzbuna pentru tot ce i-am făcut până acum. Poate în felul ăsta vrea să mă facă să înţeleg că e cazul să mă opresc, că e de ajuns. Sau poate... poate vrea să îmi spună să nu renunţ, cel puţin nu încă. Doar el ştie... Până când o să aflu răspunsul, o să continui să fac ce am făcut şi până acum: să încerc să dorm.

Şi îmi pare rău... că în situaţii de genul, nu există pahare cu lapte care să mă liniştească, să mă ajute să dorm bine. Ci doar oameni... Un om.