Doar vineri...

Photo by Sincerely Media on Unsplash

Sunt a ta doar vineri.

Ai uitat (sau nu vrei?) să mă iubeşti în celelalte zile. Nu vrei nici măcar să mă vezi. Nici măcar să mă auzi. Şi cu toate astea, te strig. În fiecare noapte. Şi îmi tai de fiecare dată buzele când strig numele tău. În zadar. Nu mă auzi. Şi încerc să te fac să mă vezi. Mă îmbrac mereu în roşu sperând că ochii tăi se vor opri asupra mea. Dar vezi prin mine... Transparentă.

Şi te mângâi, dar nu mă simţi. Şi te privesc, dar când e vorba de mine eşti orb. Şi te strig, dar când e vorba de mine eşti surd.

Şi zilele trec şi Vineri vine. Şi de data asta nu strig, ci şoptesc şi nici îmbrăcată în roşu nu sunt. Şi mă vezi şi mă auzi. Şi mă întrebi de ce buzele-mi sunt tăiate, de ce am roşu sub unghii. Iar eu îţi zâmbesc şi îţi spun că a nins cu fulgi ascuţiţi şi roşii. Şi au murit pe buzele mele iubindu-mi pielea. Tăcere. Vânt. Mere. Şi mă întrebi "la ce te gândeşti acum?". Iar eu spun simplu "la noi". Mint. De fapt este: "mi-aş dori să fie vineri în fiecare zi".

Iar apoi sâmbătă vine.