Monday, November 29, 2010

Dragoste. Dulce. Decembrie. Dor.

Pentru mine dragostea este ca un tort.
Fiecare cuplu îşi are tortul diferit, unii îl preferă cu aromă de ciocolată, altora le place vanilia. Diferite arome, diferite forme de a iubi.
Acru, dulce, amar.
Principala problemă pe care oamenii o au, este faptul că nu ştiu cum să îl mănânce. Se folosesc de ambele mâini şi îl mănâncă în grabă. Uită că totul este limitat. Încearcă să îşi umple cât mai repede sufletul de glazura sentimentelor. Dar şi de la dragoste în cantităţi prea mari ţi se poate face rău. Şi într-o zi se trezesc că nu mai au din ce să mănânce. Şi devin flămânzi. Atunci încep să mănânce şerveţelele pe care era aşezat tortul, încercând să guste rămăşiţele de dragoste de pe ele. Dar au gust fad. Dupa ce termină şi şerveţelele ajung la farfurie. Se amăgesc singuri şi continuă să mănânce din cioburi până când ajung să se taie. Şi nu îşi vor mai dori să mănânce nimic pentru multă vreme înainte.

Şi doare. Sunt două lucruri care dor.
Doare că suntem lacomi şi îl mâncăm prea repede, când de fapt ar trebui să îl savurăm. Şi măcar... măcar de am ştii să ne oprim atunci când s-a terminat, să facem diferenţa între dragostea adevărată şi urmele vechi de iubire îmbibate în şerveţele. Da, chiar doare.
Însă mai tare doare când ai în faţa ta cel mai minunat tort din lume dar celuilalt nu îi plac dulciurile şi te minte că are diabet.

Tortul nostru stă pe masă. Este neatins. Am pregătit două tacâmuri. Nu vom mânca cu mâna din el, vom mânca cu linguriţa. O linguriţă pe zi, nu mai mult, nu mai puţin. Şi în felul ăsta tortul nostru nu se va termina vreodată.

Timpul trece...

Tortul nostru stă pe masă. Este neatins. Este exact cum m-am gândit că ţi-ar plăcea. Tacâmurile încep să ruginească. La fel şi sufletul meu. Unde eşti?

Timpul trece...

Şi te rog... să nu mă asculţi când o să te rog să mă minţi spunându-mi că ai diabet.
Spune-mi adevărul, nu îţi plac dulciurile în general sau doar cele preparate de mine?

No comments:

Post a Comment

Vorbește-mi.