I know I am but autumn to your heart and not the full four seasons of the year

Photo by Alesia Kazantceva on Unsplash

Îmi amintesc că aveam vreo cinci-şase ani când m-a întrebat bunica mea dacă iubesc pe cineva mai mult decât pe părinţii mei. Primul gând care mi-a trecut prin minte a fost legat de o jucărie pe care o primisem recent de la tata. Era un iepuraş mare, roz, foarte pufos şi care avea un buton pe care dacă apăsam începea să cânte şi să i se aprindă ochii. Dar am minţit-o pe bunica mea, spunându-i că "nu". A doua zi am luat iepuraşul şi l-am ascuns în dulap printre haine. Mă simţeam vinovată. Şi credeam că aşa încetezi să iubeşti pe cineva. Nemaivăzându-l.

Când aveam vreo nouă-zece ani îmi petreceam verile la ţară. Mă jucam toată ziua afară cu ceilalţi copii, iar seara mă prindea dorul de ai mei. Doar seara. Aşa că bunica mea punea la poarta curţii, în fiecare seară, un băţ , "ca să se sperie dorul şi să fugă; să nu o mai supere pe fetiţa mea", spune ea. Şi credeam că aşa nu ai cum să mai simţi lipsa cuiva.

Mai târziu mi-am dat seama că lucrurile stau cu totul altfel.

- Vara trecută a fost cea mai frumoasă de până acum.

- Şi o să vină de mai multe ori.