Photo by Lucas Ludwig on Unsplash
Apleacă-te!
Vreau doar să-ţi dau
norul ăla după ureche,
să-ţi văd mai bine Soarele;
să văd dac-a mai crescut
sau s-a mai îngrăşat.
Ah... văd că e la fel,
dar nu ştii că nu se mai poartă
sorii calzi
şi
norii în formă de păsări,
de şase răsărituri încoace?
Te-ntrebi de ce nu mai zboară
avioanele prin tine,
îţi spun eu de ce:
nu mai au oamenii ce să vadă,
nu mai ai atracţii turistice.
Eşti tare demodat, să ştii.
Măcar ai costumul de duminică
ţesut cu stele
şi când i se duce firul uneia
te admirăm cu toţii.
Ai grijă doar
să nu rămâi gol.
Nu e nicio bunică
atât de răbdătoare
încât să croşeteze
haine pentru
cer.
ai un stil al tau de a scrie, imi place mult! :*
ReplyDeletemi-era si dor sa te citesc astfel.
Nice as always.
ReplyDeleteLike!<3
ReplyDeleteMulţumesc!
ReplyDelete<3
Mulţumesc! <3
ReplyDelete