Wednesday, March 2, 2011

Artist fără public

Dumnezeu nu doarme niciodată,
stă să ne picteze în fiecare noapte
un alt răsărit,
aşa că m-am dus la el acasă
cu o cutie de bomboane,
să-l laud şi să-mi cer scuze
în numele celor care nu-i apreciază
arta.

I-am spus că e mai talentat
decât Da Vinci
şi că mi-au plăcut dintotdeauna
tablourile lui
atât de speciale
încât nu pot fi încadrate
în vreo ramă
sau curent artistic.

Îmi mulţumea emoţionat
rugându-mă să-l mai vizitez,
în timp ce o luam la fugă desculţă
pe uşă sau pe fereastră -
nu mai ştiu pe care.

Voiam să ajung repede acasă,
să mă spovedesc
în faţa ceştii mele de ceai.

"Eu dorm mereu până la prânz."

4 comments:

  1. cât de frumos ai scris <3
    felicitări.
    şi eu dorm uneori până la prânz ori sunt prea grabită ca să acord atenţie.regret,nu o să se mai repete

    ReplyDelete
  2. Mulţumesc!
    Şi eu dorm uneori până la prânz, dar sunt zile în care văd răsăritul.
    Şi atunci îmi spun că Cineva acolo sus e un mare artist.
    :]

    ReplyDelete
  3. Artistul a creat somnul si pranzul, tu te infrupti cu ceea ce El a creat, deci..nu e pacat, dar iti multumesc ca te spovedesti in fata noastra, a cititorilor.

    ReplyDelete
  4. E păcat că mint, nu atât pe restul cât pe mine.
    Eu trebuie să-ţi mulţumesc pentru că mă citeşti!
    :]

    ReplyDelete

Vorbește-mi.