Thursday, February 17, 2011

Monologul ploii


Ai venit şi tu în sfârşit! Ce ţi-a luat atât? De şase ori ţi-am bătut în geam. N-ai văzut c-a anunţat şi la televizor că vin? În fine... Lasă asta. Zi-mi mai bine, de ce ai ieşit cu umbrela asta galbenă? N-am vorbit noi mereu de la egal la egal? Hai, fă-mi pe plac şi închide-o. Măcar de era albastră, nu de alta dar galbenul îmi aminteşte de Soare. Şi ştii şi tu prea bine că nu ne înţelegem. Şi acum îmi poartă pică pentru că am divorţat. Dar ce? E vina mea că el pleca întotdeauna seara de acasă? Mă săturasem să iau mereu cina singură şi să tremur noaptea de frig şi singurătate. E clar că avea ceva de ascuns de lipsea mereu, nu m-aş fi mirat să aflu că mă înşela cu cine ştie ce stea. Păcat de mine, erau mulţi sori pe lumea asta, aveam de unde alege. Dar l-am ales pe cel mai rece, mai absent şi palid dintre toţi. Cu toate astea… încă îl iubesc. Aşa că îţi dau un sfat, deşi nu mi l-ai cerut. Nu te grăbi. Fereşte-te de bărbaţii care stau lângă tine doar ziua şi de cei care pretind că sunt calzi. De cele mai multe ori au calorifere pe sub haine ca să te păcălească. Şi nu-i alege după felul în care te privesc în ochi sau suflet, ci după cum îşi ascund sau nu mâinile în buzunare, după cum merg privind înainte şi nu înapoi, după cum îţi dau sau nu drumul la mână. Ai răbdare, bine? Haide, zâmbeşte! Aşa… Îmi place rochia ta apropo. E nouă, nu? Te invidiez că îţi permiţi să-ţi cumperi lucruri noi. Eu sunt prea prost plătită pentru slujba asta. După ce că nu am un loc de muncă stabil şi sunt mereu pe drumuri, nici măcar transportul nu mi-e asigurat. Trebuie să alerg să prind norul cu numărul şapte care întotdeauna e aglomerat. Bineînţeles, nu se gândeşte nimeni să-mi cedeze şi mie locul. Of, de-aş lucra doar ziua sau noaptea, să am şi eu timp să dorm, să fac un rebus, să mă uit la un film. Dar nu! Trebuie să lucrez fără oprire. Şi toate ca toate, dar măcar de-aş avea alte ape... Pe cuvânt că n-aş mai cere nimic. Le vărs pe aceleaşi de mii de ani. Şi voi habar nu aveţi. Mă străduiesc de fiecare dată să le spăl şi să le calc, ca să fiţi voi fericiţi. Şi cu toate ăstea, mi se reproşează de fiecare dată că vă întristez prin vizitele mele. Dar tu nu eşti tristă, nu? Sau cel puţin nu din cauza mea. În fond, eşti la fel ca mine. Diferenţa e că tu lucrezi pentru tine, iar eu pentru restul. Pentru flori, copaci, pentru asfalt şi case. Pentru îndrăgostiţii de o zi pentru care încerc să fiu cât mai frumoasă. Să stau lângă ei şi să îi privesc cum se sărută, sperând că nu se vor despărţi a doua zi. Tu însă, lucrezi pentru ochii tăi. Munceşti din greu, se vede. Sunt atât de clari încât văd cum sufletul tău se ascunde în spatele lor ca să mă privească. E curios şi sfios. Poate într-o zi, când te vei simţi mai bine, îmi vei face şi mie cunoştinţă cu el. Acum trebuie să plec, nu de alta dar Soarele o să apară în câteva minute şi n-am chef să-l văd. O să-mi reproşeze iar că l-am acuzat pe nedrept de infidelitate. Şi o să se plângă că îi e dor de Curcubeu, copilul nostru. În fine. Te rog, ai grijă de tine şi uită-te la meteo în seara asta. Mi se pare că au anunţat şi mâine... ploaie.

4 comments:

  1. cred ca tampesc, ajung sa ma interesez daca ai mai postat ceva si de pe telefon. :))
    dragut foarte postul asta.
    'după cum îţi dau sau nu drumul la mână.' am avut un feeling cand am citit asta. :]
    ah, si sa nu uit, dragute si pozele. >:d<

    ReplyDelete
  2. parafrazez ce zicea un clasic in viata: il iubesti pentru ca pleaca...

    ReplyDelete
  3. Ironic ca acum ninge spune-i ploii te rog,sa inlocuiasca ninsoarea.Orice s-ar zice mi-e mai draga.
    Pot sa te adaug pe mess?

    ReplyDelete
  4. @ Kira: Awww, mulţumesc!

    @ mergimaideparte: Câtă dreptate are...

    @ ramona: Şi pe mine mă enervează că ninge, vreau să vină primăvara. Şi da, sigur că poţi să mă adaugi.

    :]

    ReplyDelete

Vorbește-mi.