Idilă de şase vise

Photo by Annie Spratt on Unsplash

În seara asta am întâlnire
la ora trei şi patru fluturi cu
un băiat oarecare
pe care l-am întâlnit prima dată
acum cinci vise pe marginea unui cer gol,
unde ne ascundeam amândoi de
noi,
dar ne-am găsit,
aşa c-am luat-o la fugă în pieptul meu
pe strada cu cea mai zgomotoasă
intersecţie de păsări şi sentimente,
am intrat într-un bloc,
am urcat la etajul şase,
mi-am bătut la uşă şi
mi-am deschis.

El se plimba în întregul apartament
ca la el în suflet,
lăuda tapiţeria, podeaua şi tavanul,
îmi spunea că e decorat cu gust
şi dragoste,
în timp ce eu îi mărturiseam că locuiesc singură
din cauză că oamenii sunt prea dezordonaţi,
trântesc prea multe uşi
şi vin cu prea puţine valize.

Am vorbit despre vreme şi despre toamnă,
iar când ne contraziceam că
ploaia este amanta curcubeului
şi nu invers,
m-am trezit.

Am ameninţat soarele cu pumnul,
mi-am lăsat visele pe pernă
şi-am plecat să-mi trăiesc ziua.
Nu înainte însă de a pune un semn de carte
să ştiu unde am rămas
şi cine va fi vinovat
dacă în următoarea noapte
găsesc perdelele rupte
şi uşile scoase din balamele.