Tuesday, June 7, 2011

I think I'll go to Boston



Zilele astea mi-am dorit să fiu din nou mică. Nu pentru că atunci aveam mai puţine griji sau pentru că vedeam lumea altfel... Și acum lumea mi se pare frumoasă. Îmi doream să fiu mică pentru o anumită amintire. Țin minte că de fiecare dată când mă durea ceva, tata venea şi-şi punea obrazul pe obrazul meu. Și mă punea să-i spun ce mă doare. Și apoi făcea nişte feţe amuzante şi se strâmba în fel şi chip şi-mi spunea că aşa îmi ia durerea. Că mai bine să-l doară pe el decât să mă doară pe mine. Și culmea e că dădea roade. Autosugestia asta. Mă simţeam mereu mai bine după ce făcea asta. Țin minte că a fost şi el bolnav la un moment dat şi m-am dus şi eu să-mi pun obrazul pe obrazul lui ca să-i iau durerea. Și nu m-a lăsat. Mi-a spus că pe mine nu trebuie să mă doară... Sunt curioasă dacă ar putea sa ia şi ce simt acum.

"Știi cât de mult aş vrea să-ţi zic: uite, Anca, fă asta şi asta şi asta şi o să-ţi treacă...?"
"I would like nothing more than to take it all back but sadly I cannot."
"Ai sufletul prea mare şi nu încapi cu el prin uşi."
"Nu vezi? Eşti ruptă dintr-un basm!"
"Știi când m-ai întrebat cum credeam că eşti? Și eu ţi-am zis de poveste? Și tu m-ai întrebat: şi acum încă mai crezi? Și eu ţi-am răspuns că nu ştiu. Ei bine... acum ştiu că eşti."

Și i-am zis "Mi-e dor de cum eram vara trecută. Mi-e dor de sufletul meu de vara trecută."
Și mi-a zis "Încă îl ai."
Și i-am spus "Da... dar acum mi se pare că sunt urâtă pe dinăuntru."
Și mi-a răspuns "Ai zis bine... ţi se pare."

Uneori am nevoie de ceilalţi să-mi reamintească cât de frumoasă sunt.

"Nu regreta niciodată că mi-ai spus adevărul", i-am spus...

6 comments:

  1. și mie mi se spunea că pe mine nu trebuie să mă doară. deși mi s-a repetat atât de mult chestia asta, n-am avut niciodată pretenția.
    cum era... 'daca nu ma durea asa tare, nu apreciam nimic'. :)

    ReplyDelete
  2. http://www.youtube.com/watch?v=886AQqcM8Tk Pentru postul cu "- look at me. i'm a mess."

    ReplyDelete
  3. Uau... e frumoasă, mulţumesc
    made my day
    <3

    ReplyDelete
  4. Frumos. Asa e :) That's what friend are for.

    ReplyDelete
  5. http://ucadz.blogspot.com/2012/03/zilele-astea-mi-am-dorit-sa-fiu-din-nou.html iti fura si tie posturi, ca de la multi altii. inclusiv de la mine multe

    ReplyDelete

Vorbește-mi.