Friday, June 24, 2011

De iunie


Photo by João Ferrão on Unsplash

Mi-am aruncat ieri toate perechile de papuci
şi toţi dumnezeii
care nu m-au înţeles niciodată.

Pe tine te-am pus într-o cutie de carton
şi te-am lăsat în faţa porţii,
aşa cum fac oamenii cu lucrurile
care nu-i lasă să mai respire.
Și te-am privit legată la ochi
(ca să nu ştiu cui să i te cer înapoi)
până ai dispărut.

De mâine încep să caut
străini care să nu semene cu tine
şi pe care să-i visez
fără să ţip.

7 comments:

  1. frumos sfarsit. Imi plac mult de tot strofa a 2a . Felicitari

    ReplyDelete
  2. mi se pare genial poemul asta.
    mie-mi place mult inceputul. :)

    ReplyDelete
  3. ai pus suflet in cuvinte... s-a primit destul de dragutz! ;)

    ReplyDelete
  4. asta e un fel de a te rupe de amintiri
    a distruge tot nu?
    amintiri care te obosesc
    iti atarna noaptea de gene
    just let them go...

    ReplyDelete
  5. Da... Bănuiesc că e un fel de a respira din nou. :)

    ReplyDelete

Vorbește-mi.