Şi-a dezvelit genunchii
pe care nu-i mai avea –
doar aşa ştia să cadă.
"Nu te-ngrijora,
de câteva nopţi lucrez
la o pereche mai rezistentă
şi când voi termina,
genunchii din ciment
vor fi cea mai întreagă parte din mine."
Venise rândul său
să mă întrebe cine sunt
şi drept răspuns
m-am aşezat cu inima pe umărul lui.
"Dintotdeauna am fost mai mult bucăţile lipsă din mine."
Ce frumos:::...:)
ReplyDeleteMerci^^.
ReplyDelete