Republicii. Ne-am uitat unul la celălalt în acelaşi timp. Nu ştiu care din noi a zâmbit primul. Unu, doi, trei. Am trecut unul pe lângă altul. Și-a fost privirea aia. Unu, doi, trei. Ne-am întors capul în acelaşi timp. Moment stânjenitor, dar drăguţ. Tu – zâmbet, eu – râs. Și-am plecat mai departe. Unu, doi, trei. Și până atunci trecusem de-atâtea ori pe lângă o mulţime de oameni pe care mi-am dorit să ajung să-i cunosc. Sau măcar să le ştiu numele. Dar n-am făcut niciodată nimic în privinţa asta. Unu, doi, trei. Sau mai mulţi paşi. Da, prea mulţi. Nu ştiu, dar de data asta aveam de gând să fac ceva. Și astăzi, pentru prima dată, m-am întors din drum grăbind pasul ca să te prind din urmă. Hanorac roşu sau negru? Sau poate gri? Păr puţin mai lung... Șaten, ochi căprui. Da. Da. Unu, doi, trei. Mulţi paşi. Mulţi oameni. Mulţi paşi. Mulţi oameni. Și nu am reuşit să te mai prind din urmă. Dar pentru prima dată... am încercat să schimb ceva.
