Friday, July 22, 2011

Cel mai mare duşman al meu

M-am aruncat în faţa oamenilor care dacă n-ar fi avut mâini sau picioare, ai fi crezut că sunt trenuri. Am rămas când mi s-a cerut să plec şi-am aşteptat atunci când toţi plămânii din lume mi-au strigat că oamenii nu se întorc. Am scris celor care n-au vrut să citească şi am şoptit celor care n-au vrut să audă. De tăcut, am tăcut prea tarziu. Mi-am promis zeci de lucruri în fiecare seară, doar ca să-mi aud vocea când mint. Am îmbrăţişat ziduri reci şi-am întors spatele oamenilor făcuţi din soare. M-am învinovăţit pentru că era mai uşor să fiu dezamăgită de mine decât de oamenii pe care i-am crezut mai mult decât sunt. Am ales când calea grea, când calea uşoară, dar niciodată pe cea care trebuia. Am împărţit patul cu călăi pentru care oricâte săbii aş fi îmbrăţişat, tot n-ar fi fost îndeajuns. M-am încăpăţânat să nu mă iert şi mi-am dat peste mână de fiecare dată când am încercat să mă mângâi.

Şi în fiecare seară, înainte de culcare, am strigat în gând până s-a oprit tot războiul din mine. Până când toţi oamenii pe care nu i-am lăsat să moară atunci când a trebuit s-au prefăcut în cenuşă. Oameni cu suflet de pasăre Pheonix.

2 comments:

  1. Am ramas fixata pe "M-am învinovăţit pentru că era mai uşor să fiu dezamăgită de mine decât de oamenii pe care i-am crezut mai mult decât sunt." Oamenii cu suflet de pasare Phoenix ma duc mereu cu gandul la melodia Troy al lui Sinead.

    ReplyDelete
  2. doar ca să-mi aud vocea când mint...

    ReplyDelete

Vorbește-mi.