S(o)are în ochi

Photo by Lenstravelier on Unsplash

Ar trebui să se lipească un afiş în mijlocul cerului

să-l vadă toată lumea
şi să scrie:

"Oameni buni şi Oameni răi,
indiferent că sunteţi turişti sau locuitori de-o viaţă
pe pământul ăsta,
mergeţi,
dar mai ales trăiţi,
doar cu ochii închişi.
Credeţi-mă pe cuvânt, e mai bine să nu vezi
pentru că
oricum
totul
se
repetă
la
nesfârşit.
În plus, aşa n-o să riscaţi să vă intre ceva neplăcut în ochi,
cum ar fi o musculiţă curioasă,
un fir de nisip rătăcit
sau,
cu puţin ghinion,
o pereche de ochi mai frumoşi."

Da,
ar trebui să se pună afişul ăsta,
poate aşa nu mi-ar fi intrat
azi
un soare în ochi.

Am încercat să-l păcălesc
cu un cer nou-nouţ,
o mare curată
şi-o pasăre măiastră,
dar n-a vrut nicicum să iasă
fără să-i arăt sufletul meu
mai întâi.

MARE GREŞEALĂ!

De-ndată a spart uşa
şi-a intrat în el fără să se descalţe
şi fără să-şi şteargă picioarele
pe cioburile de la intrare.

Am încercat să-l alung cu apă,
dar sufletul meu era obişnuit cu ploaia
sărată.
Am încercat să bag mâna după el,
să-l scot afară de urechi,
dar n-am reuşit s-ajung până-n colţurile
încăperii,
aşa mult a crescut sufletul meu
de când l-am mângâiat ultima dată?

Şi soarele mi-a spus:
"Aveau dreptate oamenii,
chiar e un suflet încăpător,
nu-i de mirare că i-ai primit
pe toţi aici
de fiecare dată când erau obosiţi.
Şi eu sunt tare obosit.
Şi n-am avut niciodată un concediu.
Şi n-am avut niciodată o iubită.
Şi n-am avut niciodată un vis de prânz."

Dar oamenii aveau nevoie de el
şi-au intrat cu forţa
în pieptul meu.
Mi-au luat sufletul
şi l-au spânzurat de-o aţă
în mijlocul cerului
să lumineze el în locul
soarelui.
Şi cerul îi admira ferestrele.
Şi păsările îşi făceau cuib pe acoperiş.

Şi eu mi-am promis
că data viitoare îmi voi bate sufletul în cuie
nu ca să nu fie furat,
ci ca să nu-l mai pot dărui
nimănui,
oricât de calde i-ar fi
mâinile.

11 aprilie 2011. 02:28 a.m.
Scris cu părul ud şi mâinile îngheţate.