Monday, April 11, 2011

Don't give up just because it's the new trend.

Şi în final, noi suntem ăia care ne salvăm. De noi depinde. Pentru că oricât de mult te-ar ajuta un prieten să-ţi lingi rănile, dacă nu vrei şi nu eşti pregătit încă să te vindeci, de-ndată ce se va întoarce cu spatele la tine, vei înfige iar cuţitul ca să deschizi rana. Aşa, de dragul durerii. Şi rănile se vindecă abia atunci când îţi pui tu, de bună voie, plasturi. Abia atunci când închizi tu, de bună voie, într-un sertar, cuţitul ăla pe care-l cari tot timpul cu vârful îndreptat spre tine. Da. Abia atunci.
Şi în final, nu ceilalţi ne salvează. Noi ne salvăm. Şi tot noi ne distrugem.

5 comments:

  1. pentru a-ti linge ranile ai nevoie mai degraba de limba si in niciun caz de prieteteni (pentru ca DOAR ei ti le cauzeaza); in rest, cu mii de precautii, n-am inteles mare lucru... as paria ca nici tu :)

    ReplyDelete
  2. nici nu trebuie sa inteleaga.
    sentimentele au proprietatea astaȘ)
    si btw, anne, ai dreptate. perfect.

    ReplyDelete
  3. @ Kaos: Eu vorbeam de rănile cauzate de noi înşine. Care se-nchid atunci când le lăsăm noi s-o facă. :)

    ReplyDelete
  4. a inchide o rana nu e intreprindere rationala; nu zici "gata!" si rana s-a inchis... iar daca s-a intamplat asta, atunci n-a fost o rana ci doar "si-a vazut vulpea curul..."

    ReplyDelete
  5. Da, ai dreptate. Nu zici "gata" şi rana s-a închis. Dar ăla e începutul. Să vrei să te opreşti. Sau cel puţin, asta cred eu. :)

    ReplyDelete

Vorbește-mi.