Alergici

Photo by Toan Nguyen on Unsplash

De la minciună ne creşte nasul,
dar de la adevăr ne cresc braţele.

Şi uite, cred că suntem
cei mai sinceri oameni de pe pământ,
n-am mai văzut pe nimeni
în afară de
noi
care să alerge la marginile opuse ale lumii
doar să se îmbrăţişeze
o dată pe zi.
Păcat că nu ne cresc şi mai multe degete,
să putem comunica mai uşor
prin codul morse,
de fiecare dată când
ciocănim unul în pieptul celuilalt,
să verificăm dacă mai suntem
sau nu acolo.

Uite!
Uită-te la ceilalţi oameni
cum se plimbă unul pe lângă altul
ţinându-se de mână
şi vorbind.
Noi trebuie să facem asta pe rând:
ori vorbim,
ori ne ţinem de mână
pentru că nu sunt suficiente ecouri
să ne ducă vocile
de la un capăt de lume
la celălalt.

Şi-ai observat că lor nu le cresc braţele niciodată?
Oare suntem noi alergici la adevăr?

Hai să aflăm
şi să ne minţim puţin în seara asta,
înainte de culcare.
Dar să ne spunem o minciună frumoasă
care să ştie să meargă în pantofi cu toc,
pentru că minciunile cu picioare scurte
nu mi-au plăcut niciodată,

deşi,
nu ştiu cum,
toate,
dar toate,
sunt mici de-nălţime,
probabil e genetic.

- Vreau să rămâi, i-am zis.
- O să rămân.

Şi-a doua zi braţele mele erau mai lungi
şi braţele lui erau mai scurte.

"Se pare că eşti alergică şi la minciună, nu doar la adevăr", 

mi-a spus.

Nu avea cum să înţeleagă.