Thursday, April 21, 2011

Ana... să-l faci fericit.

- Da' o să fie bine, nu?
- Trebuie să fie bine.
Autobuzul cu scaune portocalii continua să meargă. Soarele cădea pe feţele noastre fără să se împiedice. Radioul era pornit, dar era linişte. Aveam mâinile reci. Părul fierbinte. Feţele noastre erau roşii de la soare. Autobuzul cu scaune portocalii continua să meargă. Şi vedeam cum trecem pe lângă oameni pe care n-o să-i cunoaştem niciodată. Pe lângă locuri care pentru noi nu însemnau nimic. Şi amândoi lăudam cerul. Că e frumos, că e albastru, că e mare. Că nu-i deloc uşor să faci un cer. Că trebuie să te foloseşti de bucăţi din alte lumi. Lăudam cerul. Şi iar lăsam în urmă oameni. Şi iar lăsam în urmă locuri. Şi totul continua şi continua şi continua.
Am oftat.
- Nu fi toantă, mi-a zis.
Şi mâinile mele erau reci şi părul meu era fierbinte şi feţele noastre erau roşii...