Tuesday, May 29, 2012

Aseară am visat că ai murit



        O femeie roşcată plănuia să te omoare, iar eu încercam să te avertizez. În timp ce-ţi explicam întreaga situaţie, am început să plâng şi ţi-am spus, pentru prima dată după ani întregi, că te iubesc. Nu pe un bileţel, nu printr-un sms. Drept în faţă. Apoi am început să-mi fac bagajele să mă duc să dorm la Diana până aveau să se calmeze apele, iar tu te-ai dus jos să-ţi împachetezi lucrurile. La un moment dat a intrat mama în cameră. Avea într-o mână geanta, iar în cealaltă o plasă cu sticle de apă minerală. Nu ştiu dacă erau goale sau pline. S-a oprit în pragul uşii şi-a început să vorbească. "Anca" a fost singurul cuvânt pe care l-am înţeles. În rest... cuvinte din care n-am înţeles nimic. Era lipsită de orice expresie – asta m-a speriat cel mai tare la ea. Dar pe măsură ce vorbea, i-a apărut o lacrimă în colţul ochiului drept. Și-atunci mi-am dat seama ce s-a întâmplat. 
        M-am trezit INSTANT cu o senzaţie pe care nu am simţit-o niciodată. N-am simţit în viaţa mea atâta gol şi atâta frică. Eram paralizată de frică. Am stat câteva secunde în pat până m-am dumirit că a fost doar un vis. Îmi tremurau picioarele. M-am ridicat din pat şi simţeam că în loc de podea păşesc în gol. M-am dus la parter şi nu era nimeni. Copiii dormeau, iar mătuşă-mea plecase să-l ducă pe văru-miu la şcoală. M-am simţit şi mai rău. Am mai stat câteva secunde pe canapea după care n-am mai rezistat şi-am pus mâna pe telefon. Tremuram toată. De atâta frică, în momentul în care mama a spus "alo" mi s-a părut că plânge. M-am panicat şi mai tare. Nu eram în stare să spun nimic, mama începuse să-mi vorbească despre cum acolo plouă neîncetat de o săptămână. I-am zis că aici a fost senin. După voce şi-a dat seama din start că ceva e în neregulă cu mine. I-am spus doar c-am visat (pentru nu ştiu câta oară) că ai murit. Dar de data asta a fost altfel. A fost mai rău. Mi-a spus să stau liniştită, că eşti bine şi să te sun după ora 9 dacă vreau să vorbesc cu tine. E 7 seara şi încă nu te-am sunat, deşi în ultima vreme am făcut un adevărat ritual din a ne povesti unul altuia visele. N-o să uit niciodată coincidenţa aia... când eu te-am visat pe tine şi chiar în seara aia ţi-ai visat şi tu tatăl. Am spus că există o conexiune între noi. 
        Când eram mică, pe la vreo şapte ani, reparai ceva la casă. Erai suit pe o scară şi m-ai rugat să ţin de ea ca să nu se mişte. Întotdeauna aveam impresia că nu o să o ţin îndeajuns de bine şi că o să cazi de pe ea. Din când în când, ce-i drept mai rar acum, te visez căzând de pe scară din cauza mea. O fi şi frica un soi de frig... intră în oase.

        Gata. Te sun să-ţi spun că te iubesc. Încetează să-mi mori! N-o mai face nici măcar în vise! Chiar dacă mama spune mereu că-n felul ăsta-ţi moare moartea.

2 comments:

  1. Extraordinară postarea!Tatăl tău trebuie să fie extraordinar de mândru de tine! Știu că sunt lucruri personale și urăsc să mă bag dar nu am putut să nu mă abțin. Mie chiar mi-ai transmis enorm!
    *încetează să-mi mori! n-o mai face nici măcar în vise!*foarte frumos spus!

    ReplyDelete
  2. Îţi mulţumesc! M-aş bucura să fie aşa cum spui tu :)

    ReplyDelete

Vorbește-mi.