Saturday, May 5, 2012

Era iarnă şi-aveam atâtea să-ţi tac...

Cu mâna în buzunar
le zdrobeam în pumn
şi lăsam frimiturile să cadă –
dacă tot am ales să-mi tac cuvintele
măcar să le dau păsărilor de pomană,
cine ştie,
poate ni se iartă şi nouă păcatul
de a ne tăia unul altuia
aripile.

2 comments:

  1. ce frumos,titlul si poemul, de suflet rau:)

    ReplyDelete
  2. da... chiar e de suflet. :)
    mulţumesc

    ReplyDelete

Vorbește-mi.