Friday, May 11, 2012

Cheile nu sunt niciodată la noi

Am cunoscut oameni rupţi din soare. La propriu. Frumoşi oameni. Păcat că dacă te apropii prea mult rişti să rămâi fără carne pe tine. Să nu mai vorbesc de suflet. Doar un sac de oase.  Am cunoscut şi oameni care au fost atât de departe încât mi-au dat kilometrajul peste cap numai când încercam să mă gândesc la ei. Iar pentru unii, uitarea e la ordinea zilei. lux pe care eu una nu mi-l permit. Și mai sunt oamenii ăia... cei care m-au făcut să cred că sufletul e ca ficatul. Se regenerează. Zilnic, încetul cu încetul, încă o celulă de suflet. Și mâine încă una. Și tot aşa, până când ai din nou o închisoare atât de a ta încât nu tu decizi cine rămâne şi cine pleacă. 

2 comments:

  1. Mda...cunoastem oameni de tot genu...te deamgesc cei care nu te-ai fi asteptat niciodata... :)

    ReplyDelete
  2. nu... chiar nu e vorba de dezamăgire. cel puţin nu aici.

    ReplyDelete

Vorbește-mi.