Lumea văzută de Garp

Photo by Siora Photography on Unsplash

Cartea e scrisă de John Irving.  Tocmai am terminat-o de citit şi mi-a plăcut la nebunie! Mi-a plăcut atât de mult încât nu cred c-o să mă apuc de altă carte zilele astea. E ca atunci când dai mâna cu cineva şi dup-aia nu-ţi mai vine să te speli! Exact aşa e. M-a fermecat! Nu ştiu dacă neapărat de la început, dar pe măsură ce dădeam pagină cu pagină începeam să fiu convinsă că numărul de cărţi preferate se va mări. În final am avut senzaţia că s-a redus la una. Habar n-am. Când m-am apucat s-o citesc singurul lucru pe care-l ştiam despre ea era că este considerată cea mai bună carte a lui Irving (cel puţin până la data aia). N-aş vrea să dau detalii legate de conţinutul cărţii pentru că mi se pare că e mult mult mai fain să citeşti fără să ai cel mai mic habar legat de ce se poate întâmpla, dar ştiu multe persoane care au nevoie de mai mult decât o simplă recomandare ca să se apuce de o carte de 730 de pagini.  

Cartea prezintă viaţa lui Garp şi a celor din jurul lui, de la copilărie şi până la maturitate. Nu e scrisă într-un ritm monoton, ba chiar uneori mi s-a părut un pic prea alert, cel puţin în perioada în care se afla la liceu. Aşa că nu plictiseşte, nu e genul de carte în care nu se întâmplă nimic. Abordează teme precum: familia, violenţa, dragostea, sexualitatea, legătura subţire dintre succes şi eşec, dintre viaţă şi moarte.

Ironică, e genul de carte care împleteşte umorul cu tragicul. Cu toate c-au fost paragrafe întregi care mi-au strâns inima şi m-au făcut să-mi doresc să intru în cartea aia ca să iau un anumit personaj în braţe, să fiu lângă el, personajele din cartea asta n-au nevoie de aşa ceva, de fapt, ei sunt cei care parcă-l asigură pe cititor c-o să se ridice la loc. Poate şi de-asta mi-a plăcut aşa mult. În final toţi sunt supravieţuitori. Bineînţeles, au existat, ca aproape în orice altă carte, momente în care-mi venea să intru în paginile alea ca să-i iau, cel puţin pe unii, de guler pentru felul în care şi-au sortat priorităţile. Fac atâtea greşeli, unele cu bună ştiinţă, altele nu, încât m-am ataşat aproape de fiecare. Pentru simplul motiv că sunt atât de umani. 

Și-acum aş vrea să împart cu toată lumea partea mea favorită din carte şi nu pooot! Nu neapărat pentru că v-aş strica sfârşitul, asta în cazul în care vă decideţi să o citiţi, dar simt că aş strica totuşi o bună parte din ea. În schimb o să las aici câteva citate care mi-au plăcut. Ah, şi apropo de asta, e prima carte după mult timp care m-a făcut să stau cu agenda lângă mine ca să-mi notez citatele pe loc. Înainte făceam un semn uşor pe carte, notam pe o foaie pagina la care se afla citatul şi abia la sfârşitul cărţii, dacă aveam chef, mă apucam să le copiez pe toate.

"Poate că atunci când va creşte mare va scrie despre oameni."

"Ea era cea mai înţeleaptă decizie a vieţii sale."

"Încep să nu mai am oameni pe care să mi-i pot imagina."

"Încă o minciună! Nu eşti niciodată în mijlocul a nimic. Tu nu trăieşti decât la margini."

"Scrisul era o îndeletnicire a singurătăţii."

"E mai bine să-ţi imaginezi ceva, decât să-ţi aminteşti ceva."

"Era o fiinţă ambiţioasă, speranţa ei va fi aceea de a ajunge să cunoască boala de cancer până în cele mai mici amănunte. Și într-un fel o va şi face. Va muri de cancer."

Dacă e cineva pe-aici care a citit cartea sau a văzut filmul (pe care intenţionez să-l văd cât de curând) l-aş ruga să-mi lase un mesaj cu senzaţia pe care i-a lăsat-o!