Tuesday, January 17, 2012

Poveste

Îşi lasă visele pe pernă. Se ridică din pat, podeaua e rece, picioarele desculţe, ochii mai mult închişi decât deschişi. Obosit, dimineaţa se trezeşte întotdeauna bătrân. În drum spre baie se ciocneşte de mobilă ca şi cum s-ar ciocni de oameni. se opreşte pentru câteva secunde, îşi cere scuze, n-a vrut, se mai întâmplă, îşi ajută victima, în dimineaţa asta o noptieră, să se ridice, îşi mai cere o dată scuze şi pleacă mai departe. După duş, e tânăr din nou, pielea nu e zbârcită, oboseala dispare. Ocoleşte discret noptiera, încearcă să nu se uite la ea, se simte prost, îi e ruşine c-a fost aşa naiv încât să creadă că şi lemnul simte. Nervos, loveşte noptiera, din sertarele ei, copilăria scoate un scâncet, el se uită pe geam să vadă câinele care probabil tocmai fusese lovit de o maşină, dar pe stradă nu e nimeni. Se uită la ceas, e târziu. Îngrijorat c-o să întârzie se dezbracă repede şi se-apucă să-şi dea jos de pe piele toate emoţiile. Cu silă, ca pe nişte scame. Se îmbracă la loc, se simte mai bine, mai uşor, mai liber, le spune "scamelor" să stea cuminţi până se întoarce şi să nu deschidă nimănui. Îşi îmbracă paltonul, ascunde cât poate de bine îmbrăţişările în buzunare, scoate pumnii la vedere, mai aruncă o privire până să iasă, deschide gura să mai spună ceva, dar o închide repede când îşi dă seama că nu vrea să se audă.

Se întoarce seara, se priveşte în oglinda de la intrare, nu e aşa tânăr ca atunci când a plecat, dar merge. Se trânteşte pe pat, emoţiile se strecoară pe sub haine în şir indian, ca nişte furnici îşi revendică muşuroiul din care au fost alungate. Se ridică din pat, podeaua e rece, picioarele desculţe, se duce la bucătărie de unde se întoarce cu un castron plin de lapte. Îl pune sub pat, fără să spună nimic, fără să cheme pe nimeni, ştie că monştrii n-au nevoie să fie rugaţi ca să mănânce. Întins în pat, se roagă cu ochii deschişi să adoarmă, ceea ce mai devreme sau mai târziu se şi întâmplă.

Dar niciodată înainte să-şi scoată inima din piept şi să o lase, 
până a doua zi, într-un pahar cu pepsi.



 Maybe the hardest things are the dreams that we've been given.

4 comments:

  1. Cola grabeste procesul de descompunere. Totusi, cat de frumos ai scris, fiinta.

    ReplyDelete
  2. Da, de Cola ştiam şi eu, dar nu-mi plăcea cum sună. Şi fiind şi ocazional consumatoare de pepsi... am înlocuit.
    Mulţumesc! :)

    ReplyDelete

Vorbește-mi.