Am trecut pe lângă banca noastră azi. Fără să vreau. Uitasem în care parc era, dar am recunoscut-o în momentul în care am văzut-o. Era încă roşie, încă murdară de dragoste şi de noi. Am trecut nepăsătoare pe lângă ea şi m-am purtat de parcă nu o cunoşteam. M-a strigat şi mi-a reproşat că am lăsat-o singură, că nu am mai vrut-o. Dar m-am prefăcut că nu am auzit-o şi nu m-am întors. Am continuat să merg şi să-mi strivesc lacrimile în degete şi frig.
Am trecut pe lângă banca noastră azi. Am vrut să văd ce mai face, speram să nu mai fie tristă. Dar ploaia uitării spălase dragostea şi dorul. Era complet albă şi ştiu că niciodată nu i-a plăcut culoarea asta. Aşa că m-am aşezat pe ea şi am început să o murdăresc de albastru, de mine, de "eu" şi de lipsa ta. Şi deşi obişnuiam să fim doi, acum unul era îndeajuns pentru a o face fericită.
Am trecut pe lângă banca noastră azi. Noastră? De fapt a lor. Era din nou roşie. Era un roşu cum noi nu am avut niciodată: sincer şi pur; mirosea a mere şi a vânt. Şi banca era fericită şi râdea odată cu ei. Nu m-a mai strigat, nici măcar nu s-a uitat la mine. Nu mă mai cunoştea sau nu a vrut să mă mai cunoască. Iar eu le-am aruncat celor doi o privire caldă şi am continuat să merg strivindu-mi zâmbetele în inimă şi soare.
Eu am fost noi şi acum sunt ei.
M-ai facut sa ma gandesc sa trec pe la asa zisa "banca" la mine e o scaritsa.. Sa stau acolo ca un batran pe langa care au trecut anii.. Locul unde am sarutat-o prima oara.. 8-> Poate or fii altii acum.. Sau poate va trece chiar ea pe-acolo. Mereu e palpitant intro astfel de incursiune.
ReplyDelete