Wednesday, October 13, 2010

Ei se cunoşteau doar seara.

Ei se cunoşteau doar seara; ziua erau doar nişte străini.
În fiecare noapte la ora zece se întâlneau pe întuneric în singurul cer care le-a aparţinut vreodată - patul. Un cer fără lună. Un cer fără stele. Nu aprindeau niciodată lumina, simţeau mai multe fără ea. Credeau că au ajuns să se cunoască în totalitate dar în fiecare noapte găseau un alt colţ de piele neiubit, alte buze însingurate, un alt ochi orb. Şi îşi dedicau noaptea unul altuia. Se îmbrăcau în dragoste - singura culoare care li se potrivea. Şi pielea se simţea iubită, buzele nu mai erau singure, iar ochiul putea în sfârşit să vadă; deşi întuneric, vedea mai multe decât a făcut-o vreodată. Nu mai văzuse niciodată atât de multă viaţă. Şi chiar atunci când începea să se obişnuiască cu întunericul răsarea soarele. Şi lumina le fura vederea, le ura pielea şi le însingura buzele.

4 comments:

  1. dar nu cred ca a fost niciodata indeajuns incat sa le rapeasca noptile, care in esenta, sunt doar ale lor.. si nimic nu iti poate lua asta de langa tine.

    ReplyDelete
  2. superbă postarea.îmi place modul tău de a descrie.şi fraza : "Se îmbrăcau în dragoste - singura culoare care li se potrivea." mi se pare genială!

    ReplyDelete
  3. Îţi mulţumesc mult de tot :">.

    ReplyDelete

Vorbește-mi.