I could feel it in my heart the day I started to dream

XII B. Octombrie.

radu: până ne ceartă cu uniforma trece ora.

alex: dar ce dăunează o pătrăţică la cămaşă?

alex: ştiu că dumneavoastră vă plac cămăşile bărbăteşti; o pătrăţică, o dunguliţă.

kiki: "când ea s-a măritat cu un june".

franceză: ce făceau dragă?

kiki: furau fete.

franceză: mda... au organizat o petrecere.

flo: "mi-era frică să devin fată bătrână [...] l-am luat pe primul soţ care mi-a ieşit în cale".

ancuţa: ce bine arată ăsta pentru vârsta lui.

claudia şi diana: da' câţi ani are?

ancuţa: nu ştiu.

alex: un nou început de an, frumos ca mine!

bibi p: carina, eu îţi zic dar nu-i spune lui bunică-ta, că ştiu că tu îi spui tot!

bibi p: ce faceţi?

română: îţi fac poză când copiezi şi o pun pe facebook.

diana: dar roberta de ce pleacă? nu poate să-şi sufle nasul în clasă?

română: face pipi.

diana: ai făcut pipi?

roberta: O_O

diana: păi a zis proful că faci pipi.

roberta: O_O

română: toţi aveţi aceeaşi temă nu? urmăriţi în caiet să vedeţi dacă n-aţi sărit vreun cuvânt.

română: e ultima dată când mai las pe cineva să iasă din oră.

diana: şi dacă face pipi?

diana: vine aia să te tundă?

ancuţa: să sperăm că da, altfel o să-mi pun o pungă pe cap şi o să-mi desenez doi ochi şi o gură.

diana: la ce talent ai tu la desen, nu te sfătuiesc.

ioana: păi şi până la urmă unde e ceainăria asta?

ancuţa: înăuntru.

ancuţa: îmi plac 5 nume de băieţi.

diana: da, şi mie: cristi, cristi, cristi, cristi, cristi.

română: "Clipă, stai, opreşte-ţi zborul!

Se prăvăle compresorul!"

carina: nu am citit "metafizica" lui aristotel pentru luca. am citit-o pentru mine.

radu: bă pinguinule te tai de la peşte.

geografie: dudău, tu ai şoptit!

cristina: nu, eu mă uitam pe atlas.

geografie: dudău, pari inocentă dar nu eşti.

diana: mă scuzaţi, dar mă face să râd şi... râd!

dan: domnule profesor, dar din iad putem construi un avion şi să plecăm.

filosofie: pentru că băsescu va dispărea, de moarta naturală sau de moarte bună.

cristina: alfabetul morsei.

română: îmi spun cei de a VI-a că mă aud de pe coridor când vin şi că sunt singurul profesor la care uşa se închide singură.

română: şi cine a mai avut nota scăzută la purtare la mine?

kiki: eu.

română: şi ţi-am şters?

kiki: da, v-aţi supărat dar după aia v-aţi dat seama că aţi greşit.

română: să întrebăm ceva pentru 8,49.

filosofie: omul amână, dar piatra e clar că nu amână, e proastă, e idioată.

filosofie: Big Bang-ul când s-a produs a zis că evoluţia maximă va fi românul ortodox. după el va veni implozia: un alt român ortodox. suntem un miracol al cosmosului.

filosofie: dacă el crede în şiretul de la adidas nu-l putem condamna.

flosofie: poţi să faci rachiu din excremente de pasăre. lucru este clar: sunt bune la fermentat.

filosofie: omul a zis nu mă abţin: bâta pe umăr, piatra la şold că vine duşmanul şi-i dau una în gură.

diana: ancuţa, hai să ne luăm un ozn!

ancuţa: hai! unde mi-e caietul?

diana: bă bibi, da' de ce nu te desparţi tu de el? s-a tuns în scări bibi, în scări!

franceză: media pe clasă e 6,65. cea mai mare medie din toate clasele.

florin: n-o să mai vină niciun părinte la şedinţa cu părinţii, o să fie doar "şedinţă cu".

franceză: şuto răspunzi?

horia: ăăă când? acum?

franceza: nu, ieri.

franceză: de ce are un elev de a XII-a probleme cu un tâmpit de a VI-a?

diana şi roberta stând pe bancă.

diana: roberta, ce ai face dacă ar veni acum un pinguin la noi?

roberta: aş râde.

diana: şi nu l-ai lua în braţe?

roberta: păi şi dacă e ud?

diana: păi îl usuci ca să nu îi fie frig.

roberta: bine, şi îl iau acasă.

diana: da, şi îl bagi în cadă şi mai iei încă un pinguin ca să nu se plictisească!

roberta: doamne, ce idei îţi trec şi ţie prin cap.

linişte.

roberta: şi de unde mai fac eu rost de un pinguin?

diana: păi nu ştiu, mai stăm aici pe bancă poate mai vine unu.

diriga: what do you remember from your primary school?

dan: how we set on fire the hair of a girl and she had to shave and after that she moved to another school.

diriga: ce căuta acolo dacă era din alt oraş?

dan: era navetistă.

diriga: de unde?

dan: din poiana ţapului.

franceză: hiriş, ce ai dragă, ai văzut un pitic cu pălărie?

română: voi tot timpul aveţi ceva de făcut în timpul orelor; ba căutaţi sponsori, ba salvaţi copiii.

română: sunt foarte de treabă şi dăm lucrare de control.

bibi: dia, stai 2 secunde că îţi spun peste un minut.

latină: alte cuvinte necunoscute?

diana: toate.

radu: dar n-am chiulit de la literatură universală, doamna profesoară a fost anunţată.

tic: ciprian, puiule, hai să deschidem pagina numită "costuri".

geografie: mă uit la târcă, aşa o figură serioasă...

geografie: popa?

cipri: prezent.

geografie: popa... dar eu te ştiam băiat cuminte, băiat la locul lui... nu spun că nu eşti cuminte, dar uite ţi-ai schimbat locul în bancă şi doar v-am rugat, măi copii, să nu vă mai mutaţi... te-ai aşezat aici cu sandu... crezi că ţi-e mai bine cu ea?

And she won't feel cold anymore

Photo by The Phope on Unsplash

The beginning is always today.

I'll never ask for anyone but you

Our hands were shaking cold. These hands are meant to hold.

Photo by Aaron Burden on Unsplash

We're moving way too fast for their world...

Noi. Eu. Ei.

Photo by Jaunathan Gagnon on Unsplash

Am trecut pe lângă banca noastră azi. Fără să vreau. Uitasem în care parc era, dar am recunoscut-o în momentul în care am văzut-o. Era încă roşie, încă murdară de dragoste şi de noi. Am trecut nepăsătoare pe lângă ea şi m-am purtat de parcă nu o cunoşteam. M-a strigat şi mi-a reproşat că am lăsat-o singură, că nu am mai vrut-o. Dar m-am prefăcut că nu am auzit-o şi nu m-am întors. Am continuat să merg şi să-mi strivesc lacrimile în degete şi frig.

Am trecut pe lângă banca noastră azi. Am vrut să văd ce mai face, speram să nu mai fie tristă. Dar ploaia uitării spălase dragostea şi dorul. Era complet albă şi ştiu că niciodată nu i-a plăcut culoarea asta. Aşa că m-am aşezat pe ea şi am început să o murdăresc de albastru, de mine, de "eu" şi de lipsa ta. Şi deşi obişnuiam să fim doi, acum unul era îndeajuns pentru a o face fericită.

Am trecut pe lângă banca noastră azi. Noastră? De fapt a lor. Era din nou roşie. Era un roşu cum noi nu am avut niciodată: sincer şi pur; mirosea a mere şi a vânt. Şi banca era fericită şi râdea odată cu ei. Nu m-a mai strigat, nici măcar nu s-a uitat la mine. Nu mă mai cunoştea sau nu a vrut să mă mai cunoască. Iar eu le-am aruncat celor doi o privire caldă şi am continuat să merg strivindu-mi zâmbetele în inimă şi soare.

Eu am fost noi şi acum sunt ei.

She smelled like apples and he smelled like wind

Photo by Mohamed Nohassi on Unsplash

Bring me tulips. I promise I won't let them die.

Photo by Lisa Verena Pape on Unsplash

I'm finally yours

Ei se cunoşteau doar seara

Photo by NON on Unsplash

Ei se cunoşteau doar seara; ziua erau doar nişte străini.

În fiecare noapte la ora zece se întâlneau pe întuneric în singurul cer care le-a aparţinut vreodată – patul. Un cer fără lună. Un cer fără stele. Nu aprindeau niciodată lumina, simţeau mai multe fără ea. Credeau că au ajuns să se cunoască în totalitate, dar în fiecare noapte găseau un alt colţ de piele neiubit, alte buze însingurate, un alt ochi orb. Şi îşi dedicau noaptea unul altuia. Se îmbrăcau în dragoste – singura culoare care li se potrivea. Şi pielea se simţea iubită, buzele nu mai erau singure, iar ochiul putea în sfârşit să vadă; deşi întuneric, vedea mai multe decât a făcut-o vreodată. Nu mai văzuse niciodată atât de multă viaţă. Şi chiar atunci când începea să se obişnuiască cu întunericul, răsărea soarele. Şi lumina le fura vederea, le ura pielea şi le însingura buzele.

Spartă

Photo by veeterzy on Unsplash

Ţi-am spus că vreau să ajung la stele aşa că m-ai aruncat spre cer. Dar nu m-ai prins. M-ai lăsat să cad spărgându-mă de asfalt. M-am spart în mii de bucăţele şi în fiecare se reflecta câte un punct alb strălucitor. Erau stele. Şi eu însămi eram una din ele. Mici. Fragile. Răspândite pe asfalt. Te-ai aplecat şi m-ai privit. M-ai mângâiat, dar atingerea ta era rece. Apoi ai început să mă aduni. O bucăţică de aici, una de acolo, alta şi alta şi tot aşa. Dar ai luat doar ce ţi-a plăcut. Dezamăgirea, singurătatea şi inima nu le-ai vrut. Mi le-ai lăsat mie. Atât a mai rămas din mine.

Dezamăgirea nu a îndrăznit să te roage să o iei şi pe ea cu tine... S-a învăţat minte, nu voia ca rănile să i se deschidă din nou. Dar singurătatea s-a bucurat. Ei şi aşa îi e mai bine de una singură. Inima, însă, nu poate trăi singură. Ea are nevoie de alte inimi ca să bată. Aşa că te-a rugat:

- Ia-mă şi pe mine...

Tu însă ai privit-o dispreţuitor.

- Să te iau şi pe tine? Nu vezi cum arăţi? Eşti folosită şi murdară de ceilalţi. Nu am nevoie de tine. Şi în plus nici măcar nu străluceşti. Eşti ştearsă.

Iar atunci, de durere, inimii i-a căzut o lacrimă. Şi în acel moment a strălucit mai puternic decât toate bucăţelele de stele din braţele lui.

22

Photo by Max van den Oetelaar on Unsplash

19:38.

22 de minute şi atât. Atât am să-l mai aştept. După o să plec şi o să încerc să nu mă uit înapoi. Oamenii trec şi se uită lung la mine. Am rochia pătată şi pielea murdară. Văd în privirea lor cum se întreabă pe cine aştept. Dar ce rost are să le spun? Oricum nu le-ar păsa. Sunt doar curioşi şi ipocriţi. Aştept de prea multă vreme... Mi-e teamă să mă uit la ceas, mi-e teamă că mai e prea puţin timp. Poate ar fi fost mai bine să plec...dar la cât am aşteptat ce mai contează 22 de minute în plus? E frig şi frunzele cad. Cândva am fost şi eu o frunză. La cum arăt acum ştiu că nu s-ar zice. Acum nu mai sunt nimic. M-am uscat şi tălpile lui reci m-au călcat de atâtea ori încât m-au strivit. Iar vântul, care îi este prieten, m-a împăştiat în toate părţile. Ce linişte e... Ce caut aici? Pe cine aştept? Cât e ceasul? Opt. Mă ridic şi deşi simt că nu ar trebui să fac asta mă uit şi aştept câteva secunde. Dar nu e nimeni... Plec. Plec cu paşi mărunţi şi înlăcrimaţi. Plouă. Şi ploaia de afară spală ploaia din mine; şi îmi curăţă rochia şi pielea. Pe lângă mine trece un străin. Pare disperat şi tot strigă un nume. Îmi pare cunoscut, parcă l-am mai auzit cândva. Mă opreşte şi mă întreabă dacă am văzut-o pe Ea.

- Da, acum 22 de minute Ea încă era acolo, îi răspund după care paşii mei se opresc din plâns. 

Plec fără să mă uit înapoi, lăsând dâre de curcubeu pe asfalt în urma mea.

22...

The opposite of love is not hate. It is indifference.

Blame it on the weather, but I'm a mess

Perfect is a small word for that night

- ziua de 8 octombrie
- pregătiri în grabă
- emoţii că fetele nu vor ajunge înaintea lui Coco
- râsetele şi chicotelile de dinainte să ajungă
- expresia feţei sale când o mulţime de fete au ieşit din baie, bucătărie şi dormitor strigând "La mulţi ani!"
- SURPRIZA!
- lacrimi de bucurie
- cel mai bun tort din lume făcut de Roxi la 5 dimineaţa
- şampanie
- prăjituri făcute de mama Ioanei
- poze
- mărturisiri
- cartofi prăjiţi mâncaţi cu mâna
- "Dezlănţuie-te! Distrează-te!"
- îmbrăţişări sincere
- paşi de d'n'b în şosete roz, iniţial fiind paşi de balet
- aparatul de fotografiat al lui Bibi care refuză cu încăpăţânare să facă poza aia pe care amândouă o vrem de un an de zile
- Florina şi pozele ei cu oglinda
- Roxi şi ondulatorul pentru părul fiecareia dintre noi
- băieţii şi relaţiile
- multe multe râsete
- încurajări
- sfaturi
- niciun dram de răutate sau ironie
- poza de grup făcuta de 10 ori, ultimele 3 fiind geniale
- poza spontană pe când ieşeam din baie
- ideea Codruţei de a merge pe jos până în centru
- autobuz, fără bilet, râsete, lume
- Karaoke
- promisiuni
- "Cupa prieteniei"
- tradiţie!

Pentru că în seara asta am fost o mare familie şi am consolidat relaţiile dintre noi. Pentru că am descoperit lucruri minunate în oameni cu care nu aveam nicio tangenţă, deşi ne vedeam aproape zilnic. Pentru că ne-am promis. Şi pentru că o să ne ţinem de cuvânt. Pentru cea mai frumoasă petrecere de 18 ani şi totodată petrecere a fetelor. Vă iubesc.

(din poză lipsesc Florina şi Andreea)

Ferestre

Photo by Tarik Haiga on Unsplash

Casa ei nu avea ferestre. Nimeni nu ştie dacă a avut vreodată. Se zvonea că ea însăşi construise casa în felul ăsta. Nimeni nu o mai văzuse de luni de zile, sau erau ani? Au şi uitat cum arăta. De multe ori au încercat să intre în casă, dar de fiecare dată uşa era încuiată. Aşa că au renunţat la idee. Cu timpul nici măcar nu le-a mai păsat. Toata lumea uitase de ea, în afară de el. În fiecare zi dădea târcoale casei şi se oprea încercând să audă măcar un sunet. Dar era doar tăcere. Într-o zi, însă, a auzit cum râsul ei s-a spart de podeaua rece. Trăia. A bătut timid la uşă.

- Cine e? întrebă ea.

- Nimeni, răspunse el.

- Şi ce vrei?

- Nimic.

Şi în acel moment uşa s-a deschis pentru prima dată în ultimii ani. El a intrat şi nimeni nu l-a mai văzut de atunci.

Casa lor nu avea ferestre.

Our beginning is a perfect beginning

Photo by Yukon Haughton on Unsplash

You've never told a lie, and that makes you a liar

Să iubesc întunericul

Photo by Luis Tosta on Unsplash

Aşteaptă-mă cu lumina aprinsă. Eu nu sunt ca tine, eu nu sunt prietenă cu întunericul. Nu mă iubeşte şi nu îl iubesc. Cred că e invidios pentru că îmi place lumina atât de mult. Spune că lumina este pentru cei slabi, pentru cei care nu ştiu să îşi folosească inima ca să vadă. Aşa că lasă lumina aprinsă până când ajung la tine. Nu vreau să calc pe amintiri. Nici să mă împiedic de propriile-mi gânduri. Ştiu că preferi întunericul, dar ai răbdare până o să ajung acolo. Distanţa e mai mică decât pare. Suntem la o aruncătură de "am nevoie de tine". La doi paşi de "îmi lipseşti". La un cuvânt de "noi". Sunt aici. Înveleşte-mă. Sărută-mă de noapte bună. Stinge veioza. Îmbrăţişeză stelele. Iubeşte-mă în întuneric. Şi aşa voi ajunge să îl iubesc şi pe el.