Sunday, September 12, 2010

Confesiuni.

Dragă jurnal,
Sunt fericită. În sfârşit suntem împreună. Încă nu-mi vine să cred, am aşteptat atât de mult momentul ăsta şi acum că în sfârşit s-a întâmplat… Nu-mi vine să cred. Sunt fericită! Chiar sunt fericită. Pentru prima dată după atât de mult timp. Abia aştept să îl văd mâine. În sfârşit a răsărit soarele şi pe strada mea.

Astăzi a început. Totul se va termina rapid. Nu am timp de idile. Ea e toată un zâmbet, se pare că mă pricep la jocul ăsta mai bine decât credeam. Va fi distractiv. Dar scurt. Soarele va apune curând pe strada ei.

Dragă jurnal,
Începe să-mi fie teamă de prea multă fericire. E totul… prea perfect. Ca şi cum ar fi calmul de dinaintea furtunii. M-am implicat foarte mult în relaţia asta. Am încredere în el. Mă simt în siguranţă atunci când suntem împreună. Ca şi cum nimic rău nu mi s-ar putea întâmpla. Cred că… încep să mă îndrăgostesc de el.

I-am câştigat încrederea. A fost mai uşor decât am crezut. Pentru un moment m-am gândit că va fi mai specială decât celelalte, că va fi mai dificil, dar se pare că m-am înşelat. A fost prea simplu. Hilar. Nu m-aş mira dacă deja ar începe să se îndrăgostească de mine.

Dragă jurnal,
Astăzi m-a invitat la el acasă ca să ne uităm la un film. Cred că va fi drăguţ, am cumpărat nişte fursecuri şi o să facem şi nişte popcorn. Abia aştept. Trebuie să plec dacă nu vreau să întârziu.

Tocmai ce am vorbit cu ea la telefon. Aproape a ajuns. Copilă naivă.

Dragă jurnal,
Abia pot să scriu… Sunt încă şocată… Am sosit acum acasă de la apartamentul lui. A fost totul în regulă la început, ne-am uitat la film, am mâncat prăjituri. La un moment dat i-a sunat telefonul şi a trebuit să plece pentru o jumătate de oră. M-a întrebat dacă e în regulă să rămân singură pentru puţin şi am zis că da. După ce a plecat am început să mă plimb prin apartament şi din curiozitate m-am uitat prin sertarele din camera lui… Într-unul am găsit o cutie roşie. M-am gândit că probabil conţine fotografii sau… lucruri de genul ăsta. Am deschis-o şi… era plină de inimi. Da, inimi moarte. Fiecare avea câte un număr lipit. Ultima avea numărul treizecişitrei. Îţi dai seama că m-am blocat. Aveam încredere în el şi acum…descopăr asta… Că cea mai mare pasiune a lui e să frângă inimi. La propriu. Cât de sadic. Nu-mi vine să cred că iubitul meu e un criminal… Nu ştiu ce sa fac. Am plecat din apartament până ca el să se întoarcă. Mi-era prea teamă să rămân singură acolo. Iar imaginaţia mea începuse să o ia razna, deja cream fel şi fel de scenarii legate de fiecare inimă ucisă. Mă întreb cum îi place cel mai mult să omoare. Oare le strangulează până când toate emoţiile fetelor se sufocă în ele însele, iar apoi le scoate inima cu cea mai mare uşurinţă? Oare le înjunghie până când toate amintirile lor mor încet pe podea? Oare le împuşcă cu glonţul urii care omoară orice urmă de sentiment în ele? Doar el ştie. Prefer să nu aflu vreodată.

Cred că a aflat. A venit la mine ieri dar a trebuit să plec pentru 30 de minute. Am lăsat-o singură în apartament dar când m-am întors nu mai era. Am bănuit eu că a gasit cutia şi am avut dreptate, aşa fusese. Nu era la locul ei. Nu o să o caut, cel puţin nu acum, probabil e încă şocată. Aş putea să renunţ dar… sunt obişnuit să primesc ceea ce vreau întotdeauna. O să o caut curând. Când se va mai simţi mai bine. Când consider că îmi va ceda.

Dragă jurnal,
Încep să îmi revin ceea ce mă bucură nespus. De când cu toată povestea asta m-am închis în mine şi am devenit foarte sceptică în ceea ce îi priveşte pe cei din jur. Nu-mi place să fiu aşa dar nu am de ales… Mi-e frică. Ceea ce mă sperie şi mai tare însă e că… îmi lipseşte. Şi da, ştiu că nu ar trebui să simt asta dar… îmi lipseşte. Mă doare că nu a încercat să mă caute; nu am mai vorbit cu el din ziua aia blestemată. Situaţia în sine e destul de gravă. Am început deja să îi caut scuze. Mă gândesc că poate l-am judecat greşit, poate cutia aia nici măcar nu era a lui… Cel puţin asta îmi place să cred. Mereu mi-a plăcut să mă mint. Trebuie să încetez să cred în finaluri fericite.

Cred că a trecut destul timp. O să o sun curând. Să sperăm că … totul va decurge cât se poate de bine. Pentru mine.

Dragă jurnal,
M-a sunat astăzi. M-a întrebat dacă aş vrea să mă vad cu el, să stăm de vorbă. A zis ca e doar o neînţelegere şi că ar vrea să lămurim situaţia. A spus că nu m-a căutat până acum pentru că s-a gândit că aş avea nevoie să petrec ceva timp singură, să îmi limpezesc minţile. Are dreptate. Mă bucur mult că m-a sunat… Cred că mă voi duce, oricum nu cred că vom mai fi împreună, dar consider că întâlnirea asta ar putea fi ultima replică din romanul nostru. Am nevoie de asta ca să mă vindec. Şi ca să găsesc nişte răspunsuri, să scap de îndoieli. Am plecat către el. Sper că va fi bine. Mi-e frică…

Ce pradă uşoară. A acceptat imediat. Mă gândeam că va fi mai greu de convins, ba chiar mă aşteptam să îmi închidă telefonul în nas; în schimb micuţa naivă se bucură că am sunat-o. Copiii ăştia. Mă duc acum să mă văd cu ea. Abia aştept.

Dragă jurnal,
Tocmai ce am ajuns acasă şi mă simt… mai goală ca niciodată.

Treizecişipatru.

3 comments:

  1. Si nici macar n-am simtit cand realul s-a preschimbat in ireal.

    ReplyDelete
  2. Sincerele mele felcitari pentru aceasta creatie.Am fost chiar placut surprins de acest mod de scriere , si de povestea prezentata, cu un final atat de scurt in cuvinte , dar in a lor umbra , acele cuvinte atatea ascund.:)
    Nu stiu , daca o sa vrei vreodata sa vorbim despre scrieri (am scrisul ca pasiune) idul meu este insane.child91 , iar link la scrierile mele , daca vrei sa te uiti peste este http://thorn-of-life.blogspor.com
    la revedere si sper sa ne auzim de curand

    ReplyDelete

Vorbește-mi.