Tuesday, August 3, 2010

Zece.

1. Deşi te imit deseori mai în glumă mai în serios mi-ar plăcea să am mai mult din tine. De ce? Pentru că în ciuda a orice ai zice eşti un om deosebit. Îmi pare rău că nu te vezi astfel şi că te subestimezi. Îmi pare rău că te consideri un om slab. Pentru că nu eşti! Eşti unul dintre cei mai puternici oameni pe care i-am întâlnit şi e păcat că nu reuşeşti să vezi asta. Te rog, nu te mai învinovăţi şi nu îţi mai asuma greşelile lui. Când ne vedem nu vreau să văd nici măcar o umbră de tristeţe pe faţa ta… de măr. Am avut o discuţie zilele trecute, erai supărată că ţi-a scăpat cam multa sare în supă. Toţi păţim aşa mai devreme sau mai târziu dar asta nu înseamnă că e vina noastră. A fost un accident, sau poate altcineva ţi-a dat cu mâna peste solniţă şi ţi-a scăpat toată în mâncare . Îţi promit că, o dată cu timpul, totul o să se echilibreze, şi ingredientele vor fi mai diversificate. Ştiu că te-ai săturat de sare. Nu o să fie aşa tot timpul. Îţi promit. Îţi mulţumesc pentru toate momentele pe care mi le-ai oferit. Pentru că m-ai ajutat să mă ridic de fiecare dată. Pentru că m-ai adus cu picioarele pe pământ atunci când era cazul. Pentru prietenie adevărată. Pentru cutiuţă. Acadea. Emolică. Sandwhich-urile delicioase. Majorat. Sfaturi. Aracet magic. Zâmbete. Cărţi. Poze. Cereale. Teme la franceză. Brăţări şi colier. Mulţumesc, după cum se numeşte şi cartea, pentru amintiri. Le-am păstrat pe toate, frumos ordonate, şi sortate în funcţie de nuanţele, culorile şi tonurile sentimentelor pe care le-am trăit împreună. Ştiu că nu suporţi culoarea, dar cele roz predomină. Nu-ţi face griji, sunt mult prea preţioase ca să îmi permit să fiu dezordonată cu ele. Şi miros mult prea frumos ca să le pierd. A Volaire.

2. Mi-e dor de tine. A trecut mai bine de un an de când ne-am vazut ultima dată dar şi atunci a fost ceva întâmplător şi pe fugă. Republicii. Aglomeraţie. Zâmbet. Emoţii. Probabil nici nu mai ştii cum mă cheamă, culmea ironiei e ca eu ţin minte până şi banca aia din parc pe care am stat când mi-ai cerut numărul de telefon. Am încercat să reiau legătura cu tine dar nu a fost cu putinţă… Nimeni nu mai ştie nimic despre tine. Nu vreau nimic de la tine, vreau doar să ştiu dacă eşti bine, dacă ai intrat la vreo facultate şi… atât. Nu am pretenţia să îţi mai aminteşti vreun detaliu din vara lui 2007, ştiu că probabil ai uitat tot. Nu te condamn. Probabil şi eu aş fi uitat dar din păcate am o memorie prea bună şi… a contat mult prea mult. Nu spun că pentru tine nu a contat deloc, dar sunt sigură că ce ai simţit tu nu e nici pe departe asemănător cu ce am simţit eu. Îmi lipseşti. Mai mult decât ar trebui, mai mult decât aş fi crezut. Într-un fel nu regret că nu s-a întâmplat niciodată ceva între noi, aşa am rămas cu amintirea a ceva perfect. Pentru că da, a fost ceva perfect - ce am avut noi. Sau mai bine zis ce nu am avut noi doi. Pentru că nu am avut nimic. În afară de nişte îmbrăţişări, un hanorac pe care îl foloseam amândoi, parfumul de care nu am apucat niciodată să te întreb cum se numeşte aşa că i-am dat numele tău şi schimbul ăla de priviri care mă făcea să nu îmi mai simt picioarele. Şi când mă gândesc că înainte nici măcar nu îndrăzneam să sper că o să am vreodată ocazia să fac cunoştinţă cu tine, şi uite că am avut şansa de a petrece o vară întreagă împreună. Mai mult sau mai puţin. Nu am apucat niciodată să îţi spun că îmi pare rău pentru cum am intrepretat lucrurile în dimineaţa aia, acum ştiu ca nu a fost vina ta. Îmi pare rău că te-am ocolit atâta vreme, poate dacă nu făceam asta, acum… aş fi ştiut măcar ceva despre tine. Îmi pare rău ca acel “altadată” pentru acel sărut nu o sa vină vreodată. Sper să ne întâlnim, măcar o dată şi e suficient. Sper să îţi mai aminteşti măcar aşa, vag de mine… aş fi mulţumită şi dacă m-ai ţine minte drept fata aia micuţă de la basket. Nu îndrăznesc să sper la “mâţă”. O să încerc să vorbesc cu Luci, el e singurul la care nu am apelat încă. Îţi mulţumesc pentru vara aia perfectă şi pentru toate serile în care mi-ai împrumutat hanoracul tău, ăla negru. Cere-mi iar să plec în lume cu tine, nu o să spun “nu”…

3. Cu suişuri şi coborîşuri. Deşi nu am vorbit aproape deloc pe lungi perioade de timp, lucrurile s-au liniştit şi acum e mai bine ca înainte. Până la urmă, tot răul spre bine aşa-i? Nu-mi vine să cred prin câte am trecut împreună şi cât de repede a trecut tot timpul ăsta. Bănuiesc că noi suntem dovezile vii ale zicalei “aparenţele înşală”. Cel mai mult îmi place faptul că acum, când privim înapoi, ne amuzăm până şi de necazurile şi problemele prin care am trecut. Asta e frumos la prietenie, mai devreme sau mai târziu totul o să fie bine. Ştii că mereu când te certai cu el îţi spuneam asta? Şi aşa era. Îţi mulţumesc pentru că ai încredere în mine. Pentru că mă susţii. Încurajezi. Şi mă faci să râd. Şi îmi dai sfaturi bune în materie de păr şi unghii. Mai avem un an… Parcă ieri era a IX-a şi erai hair stylist-ul caietului meu de română, care, că veni vorba, încă mai trăieşte. Trebuie să îl tund. Am trecut prin multe. De la stresul orei de fizică, la “aproape” corigente la mate şi logică, la copiat una de la alta descrierea lui Dinu Păturică în loc de Lică, la “Machiavelli, vai!”. În fond, cu asta rămânem. Amintiri. Şi mi le-ai oferit din plin. Mulţumesc. Noi am făcut ca lalelele negre şi găinile tru să aibă o semnificaţie.

4. Am fost… multe. Am fost. Acum nu mai suntem nimic. Degeaba ne-am promis că o să rămânem prieteni. Nu neapărat prieteni apropiaţi, ci doar prieteni. They say old lovers can be good friends... La noi nu a fost cazul, sau cel puţin nu acum. Nu o să spun că îmi pare rău, am rostit ăstea trei cuvinte de mult prea multe ori, deşi nu eram eu persoana care trebuia să le spună. Dar totuşi îmi lipseşte ce am avut. Aşa, cu bune cu rele, cu râsete şi ţipete, cu zâmbete şi lacrimi. Ai fost prima persoană privind tot… De la sărut, la ciocolatele Primola, la excursii pe munte, la îmbrăţişări pe bancă, la “te iubesc”. Nu regret nimic, şi acum, oricât aş încerca să mă gândesc la lucrurile mai puţin plăcute nu pot. E ca şi cum se joacă de-a v-aţi ascunselea cu mine. Culmea ironiei: întotdeauna m-am priceput la jocul ăsta, nu ma gândeam că l-aş putea juca atât de bine cu mine însămi. Că bine zic cei de la A-ha: Memories, they keep coming through The good ones hurt more than the bad ones do. Sper doar să găsesc cât mai repede amintirile ălea neplăcute şi să ies din starea asta. Îţi mulţumesc pentru colierul mov pe care nu o să apuci vreodată să mi-l dai... şi care probabil zace acum printre gunoaie.

5. “Ce faţă ai!”. Ăstea au fost primele cuvinte pe care mi le-ai zis în una din zilele în care eram la pământ. Când toţi mă întrebau ce am păţit, de ce sunt supărată, ai venit tu, cu geanta pe o parte, roşie în obraji, sperând că nu întârzii la ora de latină şi mi-ai spus asta. Cum să nu râzi? Cu tine totul e simplu şi amuzant. Zâmbeşti tot timpul, şi nu eşti genul ăla de om lipsit de orice fel de griji sau de probleme. Din contră. Te admir pentru ceea ce eşti. Îmi amintesc de ziua aia în care te-am găsit în baie şi plângeai, eram şocată pentru că eram obişnuită să te văd mereu râzând. Cu chiloţeii tăi care cântă melodii de Crăciun. Şi plăcintele pe care le aduci aproape în fiecare luni şi le împarţi cu noi. Iar apoi îl păcăleşti pe Pavel că eu i-am mâncat porţia. Mă bucur că până la urmă ai văzut că prima impresie e greşită. Sper că nu ţi-a crescut prea mult bretonul de când te-am văzut ultima dată. Ce-ţi mai face ursuleţul? Se mai joacă fratele tău cu el?

6. Urăsc să spun asta dar îmi lipseşti. Mult. De ce? Nici eu nu ştiu. Sper să îmi treacă golul ăla enervant pe care îl am în stomac de fiecare dată când aud pe cineva rostindu-ţi numele. E mult prea dureros să vorbesc despre tine sau cu tine. Încep să cred că sunt sado-masochistă pentru că fac asta de multe ori. Fără să îmi dau seama. Fără să vreau. Am impresia că mă ajută, dar acum ştiu că de fapt înrăutăţeşte lucrurile şi face ca ceea ce “am avut” să fie şi mai dureros. Mi-ar fi plăcut să pot fi aşa cum ţi-ai dorit să fiu... dar, nu s-a putut… Sper că eşti bine… De fapt ştiu că eşti bine. Şi mă bucur pentru tine. Chiar mă bucur. Fără urmă de ironie. Din cauza ta iubesc felinarele şi băncile verzi. Şi serile reci de… primavară.

7. Au fost şapte zile. Nu mai mult sau mai puţin. Când s-a terminat mi-au părut mult mai multe. Am încercat să nu mă implic în toată “relaţia” (?) asta dar după cum ştii prea bine, nu mi-a reuşit. Deloc. Ştiu ca ai încercat acelaşi lucru, şi precum în cazul meu, you failed. We both did. Şi amândoi ne-am dat seama la final. Tu atunci când aşteptam taxi-ul şi eu… în drum spre casă. Nu îţi face griji, nu m-am supărat că ai plecat înainte să apară taxi-ul, înţeleg, probabil şi eu aş fi făcut la fel. Nu suport despărţirile. Sunt mult prea lacrimogenă ca să le pot face faţă. Cea mai frumoasă amintire pe care o am cu tine e cea din penultima seară. Camera ta. Singuri. Întuneric. Stăteam unul lângă altul pe pat fără să ne atingem şi crede-mă, nu m-am simţit niciodată mai aproape de tine ca atunci. M-ai ascultat cu răbdare şi atenţie, aşa cum puţini oameni o fac. Îmi amintesc doar frânturi din tot ce ţi-am povestit şi cum m-ai îmbrăţişat şi şters lacrimile după. Ca frate, ca tată, ca prieten, nu ca iubit. A fost, aşa cum obişnuieşti tu să spui “magic”. Îţi mulţumesc că până să plec nu m-ai sărutat ci m-ai pupat pe obraz. Nu o sa spun că sper să ne mai vedem; ştiu că o vom face. Mi-ai promis că mă înveţi să cânt ceva la orgă şi, din câte am apucat să te cunosc, îţi ţii promisiunile. Nu o să spun ca îmi pare rău şi nu o să îmi cer iertare pentru nimic, cuvintele de genul nu îşi au locul în situaţia noastră. Îţi mulţumesc că m-ai făcut să mă simt de 100 şi nu de 4. Îţi mulţumesc pentru metafora din prima seară. Nu o să o uit vreodată. Mă bucur că nu am început să mâncăm împreună din tort, aşa ne-ar fi fost cu siguranţă şi mai greu. Îţi mulţumesc pentru Nestea şi bomboanele ălea mentolate. Şi acum păstrez bileţelul care era lipit pe pungă.

8. Nu vreau să te dezamăgesc. Cred că cel mai bine e să ne întâlnim şi să vedem cum o să decurgă lucrurile. Acum nu mai regret că nu ţi-am spus nimic în ultima seară, a fost perfectă, nu aş schimba-o cu nimic. Nici măcar partea cu strigoiul. Nu pot să îţi promit că o să fie bine, pentru că nici eu nu ştiu cum va fi… Aş vrea să îţi pot spune mai multe dar nu pot… O să dansăm, un singur dans, unul lent, în mijlocul străzii fără muzică. Acceptă sau renunţă. Îmi este foarte frică…

9. Râd. Asta fac atunci când sunt cu tine. Eşti genul ăla de om care ştie cum să îi facă pe ceilalţi să se simtă bine. Şi eşti naturală când faci asta, spre deosebire de alţii. Nu credeam că mă pot ataşa atât de tare de cineva în doar două săptămâni, dar uite că se poate. Şi când mă gândesc că la început mi-era teamă de tine, mă pufneşte râsul. Mi-e dor de prânzurile şi cinele pe care le luam împreună la cantină. Mulţumesc că mi-ai păstrat un loc de fiecare dată. Mulţumesc pentru… tot. Suna clişeic, ştiu. Dar toate fac ca asta să fie special. Ne leagă multe. Matrimoniale. Şalău. Glume. Îmbrăţişări. Cornuri seven days şi lapte cu banane. Cântece de munte. Sfaturi. Voci răguşite. Farmacii. CARDURI! Frig. Iarbă. Griş şi Frosty. Omlete. Pastile. Bere. Nestea. Mafia. Ondulator. Portocală.

10. Te iubesc.

2 comments:

  1. superb <3<3<3 Cuvinte simple dar in acelasi timp pline de sentimente .

    ReplyDelete

Vorbește-mi.