Monday, November 7, 2011

Pescuind din suflet


Înainte
îmi alergau cuvintele în stomac
ştiam ce să scriu,
ce să cânt
şi ce să tac.
Din când în când, 
în graba lor de a se face auzite,
silabele se ciocneau între ele, 
aveau loc adevărate catastrofe fonice
eu le ameninţam cu tăcerea,
ele mă ameninţau c-o să sângerez gânduri
şi o să mă arate lumea cu degetul 
spunând că nu ştiu să-mi educ cum trebuie cuvintele.

Țipam la mine să tac,
ai râs
şi brusc
s-a făcut linişte.

7 comments:

Vorbește-mi.