Înainte
îmi alergau cuvintele în stomac
ştiam ce să scriu,
ce să cânt
şi ce să tac.
Din când în când,
în graba lor de a se face auzite,
silabele se ciocneau între ele,
aveau loc adevărate catastrofe fonice
eu le ameninţam cu tăcerea,
ele mă ameninţau c-o să sângerez gânduri
şi o să mă arate lumea cu degetul
spunând că nu ştiu să-mi educ cum trebuie cuvintele.
Țipam la mine să tac,
ai râs
şi brusc
s-a făcut linişte.
foarte frumoase versurile,felicitari!
ReplyDeletefoarte frumos !
ReplyDeleteliniste, dar pana cand?
ReplyDeleteMulţumesc!
ReplyDeleteLinişte până se gată!
Doamne... cat de frumos! >:D<
ReplyDeleteMulţumesc mult, Narcisa :*
ReplyDeletewill do i promise.
ReplyDelete