Saturday, November 26, 2011

Viscoleşte-mă înapoi la mine...

Băăăăi, crede-mă! NU te-am înlocuit. Chiar dacă n-am mai venit deloc să te văd. Oraşul ăsta nu se compară cu tine. Oricât de mare ar fi. Şi oricât de multe lucruri aş putea face aici. Am plecat de acolo crezând c-o să-mi găsesc mai bine locul aici. Nici vorbă! Tu eşti acasă. Şi nu mă refer neapărat la casa cu numărul 4. Mai degrabă la toate locurile ălea în care am lăsat bucăţi din mine. Leagăne în care am copilărit până la nouăşpe ani şi bănci pe care m-am oprit atunci când nu mai ştiam încotro s-o apuc. Înţelegi? Mi-e dor de tineeeee! Mi-e dor să mă plimb pe străzile tale şi să-mi bată inima până în călcâie de-atâtea amintiri! Poate şi de-asta n-am mai scris nimic. Mi-e dor să ocolesc locuri care mă dureau. Şi mi-e dor să sar la fiecare şotron pe care-l vedeam desenat pe terenul de sport de lângă casa mea. Aici nu prea joacă lumea şotron. Cel puţin nu lângă casa în care stau. O singură dată am văzut unul desenat la ieşirea din universitate. Dar n-am avut timp să mă bucur de el decât o singură dată. Vezi tu, aici sunt mereu în grabă.
Am ajuns să trec prea mult pe roşu.
Nu mai ştiu să aştept. Învaţă-mă iar!

6 comments:

  1. ASA ESTE ! Nicaieri nu este ca acasa ! Eu sunt acum unde e casa ta (bv) dar vreau acasa la mn...:-<

    ReplyDelete
  2. Hm... Pentru mine cred că ar putea fi oriunde Acasă dac-aş avea lângă mine oamenii mei dragi. Cred că de asta depinde mai mult...
    Mi-e dor tare de Braşovul meu. Dar mă consolez în fiecare noapte cu vise. Toate visele mele au loc acolo. :)

    ReplyDelete
  3. Imi amintesc foarte bine cum iti spuneam ca o sa ti se faca foarte dor de orasul asta.

    ReplyDelete
  4. Şi eu îmi amintesc foarte bine de cum am refuzat să te cred. :)

    ReplyDelete
  5. vor trece doi, trei, poate 10 ani si s-ar putea s-ajungi "acasa" si sa vezi ca nu te mai leaga mare lucru, poate doar familia; amintirile se estompeaza, din vii devin fotografii...

    ReplyDelete
  6. In timpul liceului cu totii ne dorim sa ne eliberam de "oraselul" nostru si de monotonia zilnica. In momentul in care plecam la facultate intr-un alt oras, plangem pentru ca vrem acasa.

    ReplyDelete

Vorbește-mi.